Magistraţii Curţii de Apel Craiova l-au condamnat, săptămâna trecută, pe un craiovean, la 2 ani de închisoare cu executare într-un dosar vizând falsificare de carduri. Alin Dina Cotolan este membru al unei grupări de carderi destructurată în anul 2011 şi este singurul condamnat la pedeapsă cu executare. Asta pentru că timp de doi ani s-a sustras cercetărilor, pe numele său fiind emis mandat internaţional de arestare, fiind depistat în aprilie 2013 de autorităţile din Germania, care l-au şi extrădat.
Craioveanul Alin Dina Cotolan era unul dintre membrii grupării de carderi destructurată în martie 2011, după ce doi dintre suspecţi au fost prinşi pe Aeroporturile Băneasa şi Henri Coandă din Bucureşti pregătindu-se să plece către Bruxelles cu aparatură de skimming în bagaje. La momentul respectiv, Cotolan nu a fost găsit, procurorii DIICOT obţinând de la instanţă mandat de arestare internaţional pe numele bărbatului. Abia pe 4 aprilie 2013 Alin Dina Cotolan a ajuns în arestul IPJ Dolj, fiind extrădat din Germania, unde fusese prins de autorităţi, iar în luna mai a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, într-o singură lună, Alin Dina Cotolan a făcut 100 de retrageri de numerar cu carduri false, în Sibiu, Slatina, Caracal, Balş şi Craiova, ridicând 55.300 de lei. După studierea imaginilor surprinse de camerele video, s-a stabilit că toate cardurile falsificate pe care tânărul le folosise erau eliberate de Romcard SA Istituto Centrale delle Banche di Credito Cooperativo, din Italia. Inculpatul şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei, cerând să beneficieze de prevederile vizând reducerea limitelor de pedeapsă şi a fost condamnat, în iulie a.c., la 3 ani de închisoare cu executare pentru falsificare de carduri şi retrageri frauduloase de numerar. Judecătorii au dispus instituirea sechestrului asupra întregii sume de 55.300 de lei, pe care inculpatul i-a depus într-un cont la trezorerie şi i-au menţinut arestarea preventivă.
A făcut apel, soluţionat de Curtea de Apel Craiova săptămâna trecută, pe 6 noiembrie a.c. Judecătorii craioveni i-au admis parţial apelul, i-au redus pedeapsa de la 3, la 2 ani de închisoare, însă tot cu executare, şi i-au menţinut arestarea preventivă. Inculpatul mai poate face recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Partenerii săi au fost Cătălin Ionel Stana, Florin Laurenţiu Oprea, Alexandru Neagu, Mihnea Alexandru Traşcă şi Mihail Lucian Ambrozie, toţi trimişi în judecată în mai 2011 pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup şi deţinerea de echipamente hardware/software, în scopul falsificării instrumentelor de plată electronică. Membrii grupării erau suspectaţi de desfăşurarea unor activităţi de tip skimming pe teritoriul mai multor state europene între care Olanda, Germania, Italia şi Franţa. Pe 18 iulie 2012 judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi pe cei cinci şi i-au condamnat la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, iar pe 11 octombrie a.c., judecătorii Curţii de Apel Craiova le-au respins apelurile ca nefondate.