Vali Zgonea, şi iepure, şi vânător

Deputatul social-democrat Valeriu Zgonea posedă un remarcabil simţ oportunist de orientare şi nebănuită vigilenţă, adică adulmecă bine prada, când este cazul, fără mustrări de conştiinţă şi alte prostioare moraliceşti. În toată povestea cu Mircea Geoană, senator de Dolj, şi-a ales, fără ezitare, „calul” pe care vrea să parieze, aşa cum o făcuse şi într-un trecut deloc îndepărtat. Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană şi, înaintea lor, Octav Cozmâncă, mai resimt şi azi limbile fierbinţi şi apăsate, administrate, dintr-un entuziasm neobosit, de ucenicul lor Valeriu Zgonea. Obligat să o facă, desigur, împotriva convingerilor intime. Dacă putem admite opţiunea sa de delimitare de Mircea Geoană, în temeiul unei argumentaţii infantile, nu putem, în schimb, trece cu vederea „dedublarea” incredibilă între ceea ce spune pe blogul personal („Mircea Geoană aparţine trecutului”) în ziua de 9 noiembrie a.c. şi ceea ce a rostit în faţa primarilor PSD, care sunt şi preşedinţii organizaţiilor locale, în aceeaşi zi, la întâlnirea cu aceştia. Simţind pulsul sălii, Valeriu Zgonea a întors-o din vorbe, încât Mircea Geoană era un demon minor doar pe blogul personal, cum scrie, semeţ, Valeriu Zgonea: „Ceea ce nu vrea să înţeleagă Mircea Geoană este că bătălia lui nu este cu Victor Ponta, bătălia lui este cu PSD. Astăzi, Victor Ponta este PSD, iar partidul va sta alături de liderul său”. La o analiză lapidară a textului observăm că tonul e fals, retorica – inadecvată, iar logica urlă. Fiindcă social-democraţii doljeni au dat semnalul invers, adică „dăbulenii”, ca să-l mai menţionăm o dată pe Regele Carol I, nu sunt de acord cu sacrificarea lui Mircea Geoană. Asta zic ei. Fiindcă, zice Valeriu Zgonea, „partidul este mai important decât oricare dintre liderii săi”. În afara unei mediocrităţi ţâfnoase şi a unei obedienţe de soldat fidel, nu descoperim altceva decât un aplomb de moaşă comunală. Nu suntem îngerii justei opinii, dar toată „povestea Geoană” a fost prost concepută, dovedindu-se păgubitoare din unghi electoral. „Tinerii ăştia sunt mai pripiţi, cum ajunge unul şef vrea să îi dea afară pe ceilalţi. Nu cred că e o soluţie”, mărturiseşte Ion Iliescu, într-o declaraţie pentru „Gândul”. Aveau PSD-ul sau USL-ul nevoie de aşa ceva? Nu se ştia că Mircea Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009 şi din vina sa, fără a se mai împăca ulterior cu gândul că nu mai este liderul social-democraţilor? Ar fi plecarea lui Mircea Geoană o purificare de fond a PSD-ului, un Damasc transfigurator, sau doar o mică parodie a virginităţii, ce ascunde şi degenerenţă sufletească? Îşi imaginează Victor Ponta că în capul „fidelilor” este altă muzică decât în capul „trădătorului” Mircea Geoană? Cât priveşte „loialitatea” acestuia, pusă în discuţie, aici te pufneşte râsul, fiindcă, într-adevăr, respectiva trăsătură de caracter este în inflaţie la PSD, şi s-a văzut. Se înoată într-o sminteală generală, lipsită de orice grăunte mântuitor, încât totul alunecă spre derizoriu. Solemnitatea moralizatoare de la centru nu este şi o garanţie de dreaptă cumpănire. Aşa cum este Mircea Geoană, cu defectele lui, dar şi calităţile care nu îi lipsesc, deţine, în continuare, un capital de popularitate. O reamenajare a propriei imagini nu va fi uşoară, însă rămâne un politician al Doljului şi eventuala lui excludere din partid ar fi ultimul lucru care ar trebui să se întâmple. Deputatul Valeriu Zgonea trebuia să ştie, după atâta vreme pierdută prin Parlament, că a fi vioi nu înseamnă a fi şi inteligent, şi plin de tact. Ori el ne-a demonstrat până acum că poate fi, în aceeaşi zi, şi iepure, şi vânător. Şi e regretabil.