Poştaşul din comuna Unirea, împreună cu un alt tânăr din aceeaşi localitate, au fost reţinuţi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, miercuri seara. Decizia a fost luată după ce, în urma unei acţiuni desfăşurate pentru destructurarea unui grup infracţional care se ocupa cu traficul de canabis, ofiţerii BCCO Craiova au găsit la percheziţia efectuată la locuinţa poştaşului aproximativ 4 kilograme de canabis şi muguri de canabis.
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova şi IPJ Dolj, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciului Teritorial Craiova au organizat, miercuri seara, o acţiune vizând destructurare unui grup infracţional organizat specializat în traficul ilicit de droguri de risc.
Astfel, în prima parte a acţiunii, oamenii legii l-au prins în flagrant pe Marian R., de 24 de ani, din Craiova, în timp ce oferea spre vânzare două grame de rezină de canabis contra sumei de 200 lei. Întrucât ofiţerii BCCO Craiova îl supravegheau de la jumătatea lunii trecute pe tânăr şi ştiau cu cine lucrează, la scurt timp au reuşit să pună mâna şi pe ce de-al doilea component al grupului infracţional, Andrei G., de 20 de ani, tot din Craiova. În urma supravegherii acestora şi a cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că în perioada octombrie-noiembrie a.c., cei doi, ambii studenţi, au comercializat mai multor persoane din Craiova aproximativ 20 grame de rezină de canabis pentru care au obţinut 2.000 lei.
În plus, în cadrul aceleiaşi acţiuni, ofiţerii BCCO Craiova i-au prins în flagrant, în timp ce încercau să comercializeze 40 grame muguri de canabis şi rezină de canabis pentru suma de 2.000 lei, pe Cristi Marian Budică, de 32 de ani, şi pe Pătru Adrian Ruican, de 25 de ani, ambii din comuna Unirea.
În baza autorizaţiilor emise de instanţă, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii domiciliare, la locuinţa lui Cristi Marian Budică, ce este angajat ca factor poştal în comuna Unirea, într-un dulap din spatele patului dintr-o cameră, fiind găsite şi ridicate pentru continuarea cercetărilor aproximativ 4 kilograme de canabis şi muguri de canabis. Potrivit procurorilor craioveni din cadrul DIICOT, drogurile găsite la percheziţie provin atât din cultură proprie, cât şi din Spania, de unde fuseseră aduse recent o parte, iar cei doi doljeni le comercializau pe “piaţa” din Craiova.
Toţi cei prinşi de poliţişti au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul teritorial Craiova, pentru audieri, iar în urma probatoriului administrat, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, a poştaşului, Cristi Budică, şi a lui Pătru Adrian Ruican, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile împotriva lui Marian R. şi Andrei G.
În plus, procurorii au dispus faţă de mama lui Budică, Elena, în vârstă de 55 de ani, care este chiar diriginta Oficiului Poştal din Comuna Unirea, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată pentru că din cercetări a rezultat că femeia cunoştea activitatea infracţională a fiului ei, mai ales că locuiau împreună. În ciuda probelor, cei doi tineri din Unirea, Budică şi Ruican, nu au vrut să recunoască nimic în faţa procurorilor, prelevându-se de dreptul la tăcere. Asta nu le-a folosit la nimic, pentru că au ajuns în arest, iar aseară au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.