Israel: 1200 de morţi şi peste 2700 de răniţi, în urma ofensivei Hamas

0
308

Numărul morţilor, în ofensiva Hamas împotriva Israelului, a ajuns la 1200 şi peste 2700 de răniţi, de partea israeliană, a declarat în aceată dimineaţă un purtător de cuvânt al armatei. Anterior fuseseră amintiţi 1000 de morţi. De partea palestiniană numărul morţilor se ridică la 900, iar cel al răniţilor la peste 4500. Hamas a confirmat că 2 dintre înalţii oficiali ai săi au fost ucişi în atacul israelian. Peste 260.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, aflate sub asediu, în fâşia Gaza. Armata israeliană a mobilizat 300.000 de rezervişti, ceea ce constituie un record în istoria israeliană. Sâmbătă a lansat operaţiunea „Sabie de fier” efectuând lovituri aeriene şi distrugând „centre de comandă” Hamas în Gaza. În această dimineaţă, Israelul a recâştigat parţial controlul asupra graniţei sale cu fâşia Gaza, aflată sub asediu şi bombardată de raidurile israeliene. În nord, armata israeliană a lovit Siria şi sudul Libanului, ca răspuns la tirul de rachete. Joe Biden, care îşi asumă fără rezerve, rolul principal de susţinător al Israelului a spus ieri, într-un discurs viguros, că va ajuta statul evreu să se apere împotriva „răului pur”. „Inimile noastre pot fi frânte, dar hotărârea noastră este clară”, a spus Biden, care a comparat brutalitatea militanţilor Hamas cu cea a grupării teroriste Statul Islamic.