Polițiștii de frontieră au depistat doi cetățeni irakieni în zona adiacentă a Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, care au încercat să evite controlul de frontieră și să intre ilegal în România.
În data de 09.10.2023, în jurul orei 12.00, polițiștii de frontieră care executau supravegherea zonei adiacente a Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au observat două persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos prin vegetație, cu intenția vădită de a evita controlul de frontieră. S-a procedat la urmărirea și interceptarea acestora, ocazie cu care s-a constatat că bărbații sunt cetățeni irakieni. ” În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit faptul că cele două persoane au coborât dintr-un ansamblu rutier condus de un cetățean turc în vârstă de 33 de ani, escaladând gardul perimetral. Având în vedere aspectele constatate, cele două persoane au fost preluate de reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Totodată, față de șoferul ansamblului rutier, a fost dispusă măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj .