Linia telefonică specială 119 pentru copii abuzați, neglijați sau în situații dificile a fost apelată de peste 90.000 de ori în ultimele 11 luni, de când este funcțională , a declarat consilierul de Stat de la Cancelaria Prim-Ministrului, Maria Mădălina Turza, în cadrul unui briefing de presă pe marginea Programului Național “Din grijă pentru copii”, ajuns la jumătatea implementării, conform edupedu.ro
FOTO: World Vision România
“Să vedem unde ne aflăm, dat fiind faptul că ne aflăm la jumătatea programului de implementare (…). Așadar, până în acest moment rezultatele livrabile și cuantificabile ale Programului Național “Din grijă pentru copii” sunt următoarele: În primul și primul rând, numărul unic pentru copii abuzați, neglijați, exploatați – 119 – este funcțional de 11 luni de zile, în proporție de 100%, și deja a produs rezultate semnificative în viața copiilor, în sensul în care avem peste 90.000 de apeluri înregistrate, mii de copii salvați din situații de criză și, mai mult de atât, peste 1.500 de echipe interdisciplinare s-au deplasat în teritoriu și au salvat realmente copii din situații extrem de complicate”, a precizat Maria Mădălina Turza. La numărul 119 pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore. Peste 100 de specialiști (psihologi, asistenți sociali) fac parte din echipele mobile de intervenție, iar apelurile telefonice beneficiază de localizare, identificare și înregistrare, scria EduPedu.ro în aprilie, pe baza unui comunicat de presă de la Cancelaria Prim-Ministrului. “111 polițiști au fost formați pentru a ști să utilizeze un echipament și sistem informatic extrem de complex, dar și pentru a ști cum să administreze probele digitale în cadrul unui proces penal” când vine vorba de depistarea racolatorilor de copii, pedofili și abuzatori în mediul online, a mai spus Turza. “Funcționează 23 de camere de ascultare a minorilor victime ale infracțiunilor, la nivelul a 19 inspectorate județene de poliție, urmând ca, până la finalul anului, în fiecare județ din România, la nivelul IPJ-urilor, să existe cel puțin o astfel de cameră de ascultare a minorilor”. De ce sunt importante ele: “Un copil care este victima unui abuz, este maltratat sau traumatizat, are nevoie de un mediu securizat în care să fie ascultate pe timpul investigației”, a mai menţionat consilierul de Stat.