Urmărire în Dăbuleni

0
535

Ieri, 10 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada “Mircea cel Bătrân” din localitate, au observat un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului cu semnalele luminoase și acustice ale autospecialei în funcțiune. Urmărirea s-a finalizat pe aceeași stradă, unde autoturismul s-a oprit ca urmare a impactului cu gardul unui imobil. Polițiștii au identificat conducătorul autoturismului în persoana unui tânăr de 20 de ani, din Bechet. Cel în cauză a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că plăcuțele cu numerele de inmatriculare montate pe autoturismul condus de tânărul în cauză, aparțin unei autoutilitate al cărei proprietar este un bărbat de 39 de ani, din comuna Ostroveni. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals, fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.