Teatrul „Colibri” îşi reia activitatea în noul sediu cu spectacole şi ateliere de creaţie

0
405

Reprezentanții Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” au anunțat, ieri, că, deși lucrările de renovare a noului sediu pe care l-au primit de la municipalitate în urmă cu mai bine de patru luni nu s-au încheiat, vor deschide totuși stagiunea artistică, pentru a nu-i priva pe cei mici de bucuria spectacolelor și atelierelor de creație. Odată cu reluarea activității, instituția schimbă orele de începere a reprezentațiilor de sâmbăta – 18.00, în loc de 11.00 – și include în program un spectacol de matineu: duminica, de la 11.00, altul decât cel din ziua precedentă. Așadar, mâine, 12 octombrie, craiovenii de toate vârstele sunt așteptați la „Cântăreții din Bremen”, iar poimâine, la „Bună dimineața, noapte bună”. Cât privește atelierele, nu mai puțin de șapte vor fi deschise celor mici, dar și adulților, coordonatori fiind artiștii instituției. Înscrierile au început deja și se vor face până pe 20 octombrie, telefonic, pe e-mail sau direct la sediul de pe „Calea București” nr. 56.

După ce, mai bine de șapte ani, n-a avut posibilitatea să își prezinte spectacolele pe o scenă proprie, Teatrul „Colibri” îi invită acum pe craioveni în noul sediu, în care nu numai că dispune de spațiu suficient pentru repetiții, ateliere de producție, cabine pentru actori și birouri, dar are și o sală cu 400 de locuri. «Din câte vă amintiți, sâmbăta artiștii noștri urcau pe scena Teatrului Liric, iar în rest am jucat în condiții total improprii, în școli, grădinițe, cantine, săli de sport și diverse alte spații neadecvate. De data acesta avem o scenă proprie, drept pentru care „fabrica de povești” și-a încălzit motoarele și e gata să dea drumul la producție», a precizat Adriana Teodorescu, managerul teatrului.

Managerul Adriana Teodorescu: „Încercăm să ne apropiem și mai mult de spectatori”

O schimbare majoră în noua stagiune artistice vizează ora începerii spectacolelor: cele de sâmbăta nu vor mai avea loc dimineața, așa cum publicul era obișnuit, ci seara. „Încercăm, de fapt, să ne apropiem și mai mult de spectatori. Și asta pentru să sâmbăta dimineața părinții și bunicii mai au și alte treburi de făcut, deși, e adevărat, nu era greu să-și rupă o oră-două din timp pentru a veni cu cei mici la teatru. Dar cred că spectacolele programate seara vor prinde foarte bine. În plus, cred că e cazul să ne apropiem și noi de ceea ce se întâmplă prin alte părți”, a justificat schimbarea Adriana Teodorescu.

Primul spectacol din stagiunea în noua casă a teatrului – „Cântăreții din Bremen” – va fi prezentat mâine, 12 octombrie, de la ora 18.00. Îi va urma duminică, 13 octombrie, de la ora 11.00, „Bună dimineața, noapte bună”. Până la sfârșitul lunii, programul va mai cuprinde reprezentații cu „Inimă de piatră” (19 octombrie), „Invitație la joacă” (20 octombrie), „Fata babei și fata moșneagului” (26 octombrie) și „Jocuri magice” (27 octombrie).

Cursuri pentru copii, tineri și adulți, în fiecare zi a săptămânii

Tot de luna aceasta Teatrul „Colibri” va redeschide atelierele de creație din cadrul „Fabricii de povești” – proiect demarat în primăvară, din dorința de a-i aduce pe copii cât mai aproape de universul fascinant în care iau naștere spectacolele, de actori, regizori, scenografi, de întreaga echipă a instituției. Însă atelierelor „Jocul de-a joaca”, „Primul pas pe scenă” și „Ucenicul păpușar” li s-au adăugat alte cinci: „ABC”, „Exerciții-poezii pentru cei mai mici copii”, „Eu și Păpușa”, „Să cântăm și să dansăm” și „Lumea păpușilor”.

Coordonatorii atelierelor sunt actrițele Oana Stancu, Alis Ianoș, Rodica Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari, sculptorul de păpuși Norica Preduț și confecționerul Mihaela Calciu. Cursurile se adresează atât copiilor, cât și tinerilor și adulților, se vor desfășura în perioada 21 octombrie – 20 decembrie, numai după-amiaza, de la ora 17.00, iar prețul unuia este 100 de lei. Înscrierile au început ieri și se fac până pe data de 20 octombrie, direct la sediul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din „Calea București” nr. 56, prin telefon, la numărul 0251.412.473 (între orele 9.00 și 15.00) sau pe e-mail, pe adresa colibricolibri2012@yahoo.ro.

Programul atelierelor de creație:

  • Lunea, ora 17.00 – „ABC” (coordonator: Rodica Prisăcaru): 21 octombrie – 15 decembrie, pentru cadre didactice, 7-12 participanți;
  • Marțea, ora 17.00 – „Exerciții-poezii pentru cei mai mici copii” (coordonator: Ionica Dobrescu): 22 octombrie – 17 decembrie, pentru 3-6 ani, 10 participanți;
  • Miercurea, ora 17.00 – „Eu și Păpușa” (coordonator: Adriana Ioncu): 23 octombrie – 18 decembrie, pentru 7-8 ani, 10-12 participanți;
  • Miercurea, ora 17.00 – „Primul pas pe scenă” (coordonator: Alis Ianoș): 23 octombrie – 18 decembrie, pentru 5-10 ani, 10-12 participanți;
  • Joia, ora 17.00 – „Jocul de-a joaca” (coordonator: Oana Stancu): 24 octombrie – 19 decembrie, pentru 5-10 ani, 10-12 participanți;
  • Vinerea, ora 17.00 – „Să cântăm și să dansăm” (coordonator: Alla Cebotari): 25 octombrie – 20 decembrie, pentru 6-10 ani, 10-12 participanți;
  • Sâmbăta, ora 17.00 – „Ucenicul păpușar” (coordonator: Norica Preduț): 26 octombrie – 20 decembrie), fără vârstă, 15 participanți;
  • Duminica, ora 17.00 – „Lumea păpușilor” (coordonator: Mihaela Calciu): 27 octombrie – 20 decembrie, fără vârstă, 15 participanți.