Student acuzat de ultraj

0
306

Un tânăr din Vâlcea, student al unei facultăţi din Craiova, cazat în căminul Nr. 8 al Facultăţii de Mecanică, este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi distrugere, fiind acuzat că a rupt mâna unui poliţist şi a îndoit tabla Loganului de serviciu al acestuia. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care a respins arestarea preventivă şi au dispus faţă de tânăr măsura obligării de a nu părăsi localitatea Craiova, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au făcut recurs, ce se va judeca la Tribunalul Dolj.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.30, administratorul Căminului nr. 8 din complexul Facultăţii de Mecanică a sunat la 112 şi a anunţat că mai mulţi tineri consumă băuturi alcoolice în cămin, deşi acest lucru este interzis, şi fac scandal. La faţa locului a fost trimis un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Craiova, format dintr-un agent din cadrul subunităţii şi un jandarm, iar în momentul când autospeciala Poliţiei a oprit în faţa căminului, Vlad Bragă, domiciliat în judeţul Vâlcea, dar cazat în cămin întrucât este student, care era băut zdravăn, ieşise în faţa căminului, şi îl înjura de mama focului pe administrator, pentru că îndrăznise să cheme poliţia. Iniţial, poliţistul a încercat să-l calmeze şi să-l ducă în camera lui, însă după ce au intrat, pe hol, vâlceanul a devenit recalcitrant şi a început să-l înjure şi pe poliţist. Conform procurorilor care anchetează cauza, Vlad Bragă l-a înjurat pe poliţist, l-a tras de uniformă, l-a trântit pe podea, după care, pentru că nu se mai putea ţine pe picioare din cauza alcoolului consumat, a căzut peste el. Jandarmul şi administratorul căminului au intrat după ei când au auzit scandalul, şi abia au reuşit să-l ridice pe tânăr. Acesta însă, a ieşit afară, a dat cu ochii de Loganul Poliţiei şi a început să-l lovească cu picioarele, reuşind chiar să rupă plăcuţa cu numărul de înmatriculare. Bineînţeles că s-au solicitat întăriri, studentul recalcitratnt fiind luat pe sus, încătuşat şi dus la sediul Secţiei de Poliţie. Din păcate, agentul de poliţie s-a ales cu o mână ruptă în urma căzăturii. Bragă a fost audiat, după ce s-a mai trezit din beţie, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Dolj. Marţi, procurorii l-au prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj şi distrugere, însă instanţa a respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de luarea a măsurii arestării preventive şi a dispus faţă de el măsurii obligării de a nu părăsi localitarea Craiova, pe o perioadă de 30 de zile, fără încuviinţarea instanţei. Bragă este obligat, în această perioadă, să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie, respectiv Secţia 3 Poliţie desemnată cu supravegherea de către organul judiciar care a dispus măsura, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, decizia Judecătoriei Craiova a fost atacată cu recurs, care urmează să se judece la Tribunalul Dolj.

Din nefericire, nu este prima oară când poliţişti ai Secţiei 3 Craiova sunt agresaţi de diverşi indivizi. Anul trecut, în luna iunie, doi agenţi ai acestei subunităţi au fost loviţi în timp ce încercau să aplaneze un conflict izbucnit în cartierul „Valea Roşie”. Cinci persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, în iulie anul trecut, iar procesul este încă pe rolul Judecătoriei Craiova.