Sancţiuni de peste 55.000 de lei, aplicate de poliţiştii de la “rutieră”, în ultimele 48 de ore

0
230

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive. La activitățile desfășurate,  au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră. Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 394 de persoane, fiind controlate și 373 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 178 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 55.000 de lei. Dintre acestea, 87 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimul legal de viteză, trei pentru conducerea unui vehicul având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și 88 pentru alte abateri. Totodată, au fost reținute 36 de permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare.