Fostul primar brav al Rastului, Iulică Silişteanu, s-a stins pe vecie la 69 de ani. După o suferinţă, poate multă vreme ascunsă, oricum de dată recentă divulgată. Durerile mari nu se descriu, ci se trăiesc. Un munte de om, construit fără zgârcenie, care a administrat construirea Rastului Nou, de la ţăruş, cum se spune, în urma inundaţiilor, fără precedent, din noaptea de 14 aprilie 2006, când digul de la Catane s-a rupt şi a început prăpădul, iar 800 de familii au fost strămutate în câmp deschis, sub cerul liber, s-a îndoit sub povara unor supărări de necurmat. În zgomotul şi zbuciumarea chinuitoare a acelor zile, acest suflet mare, senin şi modest avea virtutea unui balsam liniştitor, pentru toţi năpăstuiţii comunei. Cărora, zile de-a rândul, le-a asigurat masă caldă şi apoi adăposturi provizorii. Să repetăm un lucru pe care l-am mai spus: Iulică Silişteanu a întemeiat o aşezare –Rastul Nou- ceea ce nu s-a mai petrecut în Dolj, de la mistuitorul incendiu al Dioştiului, petrecut pe la 1938. L-au chinuit mulţi, în anii din urmă (a pierdut ultimele alegeri pentru funcţia de primar… la numai un vot diferenţă) şi sfârşitul lui neaşteptat, la care nu se găsesc cuvintele potrivite, încheie toate socotelile. În timpul pandemiei de Covid asigurase nevoiaşilor din comună saci de făină. Era vulcanic dar şi blând, înţelegător şi iertător, dar mai cu seamă împăciuitor. Era tenace din cale afară. S-a judecat 20 de ani de-a rândul pentru 300 de hectare de teren, ale comunei, în extravilan, acaparate aiuristic de alţii străini de aceste locuri, şi i s-a stins pentru totdeauna privirea, cu dreptatea între mâini. A lăsat însemne durabile în urma lui. Dar cum totul moare în uitare, asta se va întâmpla şi cu truda lui. Dumnezeu să-l odihneacă în linişte şi pace! Condoleanţe familiei îndoliate!
