Filarmonica Oltenia: Un festival de jazz, mai mult decât reuşit

0
2099

Timp de 4 zile Filarmonica Oltenia şi-a sedus audienţa cu un festival de jazz, bine structurat, dar şi reprezentat. Partea insolită a acestui moment artistic, bine primit de craioveni, a fost transmisia concertelor pe un ecran mare, amenajat în Calea Unirii, de unde putea fi urmărit şi de cei care se aflau la o cafea, poate la un pahar cu bere sau cu sucuri de diferite feluri. Oricum, atmosferă elevată, semn al unei emancipări, să-i spunem aşa, de bun gust. Accentuez de bun gust. Sâmbătă seara, solista Isabela Barbu, acompaniată de pianistul Alexandru Burcă, într-un recital promiţător, care întrunea toate virtuţile, captivant de-a dreptul, printr-o voce modulată, distinctă, cu schimbări de ritm, cu vârtejuri, un fel de undă de şoc alcătuită din sunete care te încântă, pe alocuri dezavantajată de… calitatea microfonului, se afla chiar în toiul partiturii. Şi dintr-o scuzabilă neatenţie, chiar în momentul în care interpreta celebra compoziţie muzicală „Sanie cu zurgălăi”, scrisă pe la 1930, special se spune pentru Maria Tănase, căreia nu i-a plăcut, preluată de Maria Lătăreţu pe la 1949 şi apoi de Edith Piaf în 1953 (melodia are o întreagă istorie), fondul muzical la proba de sol a Teodorei Ungureanu la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976), ei bine interpreta s-a împiedicat „ajutată” de tocul pantofilor, prăbuşindu-se pe scenă. Cu sprijinul pianistului s-a ridicat reuşind să surmonteze momentul destul de delicat, prin mici glumiţe deloc adecvate calităţii repertoriului său. Întâmplarea, realmente scuzabilă, n-a impietat asupra calităţii concertului.