Ieri : Preşedintele Comisiei Europene şi-a prezentat echipa

0
483
Ieri, preşedintele ales Ursula von der Leyen şi-a prezentat echipa şi noua structură a următoarei Comisii Europene. Noua Comisie va reflecta priorităţile şi ambiţiile prezentate în orientările politice. Comisia este structurată în jurul obiectivelor pe baza cărora preşedintele ales von der Leyen a fost votat de Parlamentul European.
UE trebuie să conducă tranziţia către o planetă sănătoasă şi către o nouă lume digitală, însă nu poate face acest lucru decât ţinând oamenii aproape şi adaptând economia socială de piaţă unică a Europei astfel încât să corespundă noilor ambiţii din ziua de astăzi. În următoarea etapă, Parlamentul European va trebui să aprobe întregul colegiu al comisarilor, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate/vicepreşedintele Comisiei Europene. Acest lucru va fi precedat de audierile comisarilor desemnaţi în faţa comisiilor parlamentare relevante, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului. Pe baza aprobării date de către Parlamentul European, Consiliul Euro. „Această echipă va defini calea europeană: vom acţiona cu hotărâre împotriva schimbărilor climatice, ne vom consolida parteneriatul cu Statele Unite, ne vom defini relaţiile cu o Chină mai autonomă şi vom fi un vecin fiabil, de exemplu pentru Africa. Această echipă va trebui să apere valorile şi standardele noastre de nivel mondial. Vreau o Comisie condusă cu hotărâre, care se axează în mod clar pe aspectele care ne preocupă şi care oferă răspunsuri. Vreau să fie o Comisie bine echilibrată, agilă şi modernă. Această echipă va trebui acum să câştige încrederea Parlamentului. Comisia mea va fi o comisie geopolitică dedicată politicilor durabile şi doresc ca Uniunea Europeană să fie gardianul multilateralismului, pentru că ştim că suntem mai puternici realizând împreună ceea ce nu putem face singuri.”, a precizat Preşedintele ales Ursula von der Leyen.
O nouă structură, adaptată la ceea ce dorim să realizăm
Noul colegiu va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate (Josep Borrell). Vicepreşedinţii sunt responsabili pentru priorităţile majore cuprinse în orientările politice. Rolul acestora este de a orienta activitatea noastră în ceea ce priveşte ambiţiile emblematice, cum sunt Pactul ecologic european, o Europă pregătită pentru era digitală, o economie în serviciul cetăţenilor, protejarea modului nostru de viaţă european, o Europă mai puternică pe plan internaţional şi un nou elan pentru democraţia europeană. Comisarii se află în centrul structurii noului colegiu. Ei vor gestiona expertiza furnizată de direcţiile generale.
Vicepreşedinţii Comisiei
Trei vicepreşedinţi executivi vor avea o funcţie dublă. Fiecare dintre ei va fi atât vicepreşedinte responsabil pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda preşedintelui ales, cât şi comisar.
Vicepreşedintele executiv Frans Timmermans (Ţările de Jos) va coordona activitatea cu privire la Pactul ecologic european. El va gestiona, totodată, politicile climatice, fiind sprijinit de Direcţia Generală Politici Climatice.
Vicepreşedintele executiv  Margrethe Vestager (Danemarca) va coordona întreaga noastră agendă privind o Europă pregătită pentru era digitală şi va fi comisar pentru concurenţă, sprijinită de Direcţia Generală Concurenţă.
Vicepreşedintele executiv Valdis Dombrovskis (Letonia) va coordona activitatea privind o economie în serviciul cetăţenilor şi va fi comisarul pentru servicii financiare, sprijinit de Direcţia Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Uniunea Pieţelor de Capital.
Ceilalţi cinci vicepreşedinţi sunt : Josep Borrell (Spania, actualmente ministrul spaniol al afacerilor externe): ÎR/VP desemnat, O Europă mai puternică pe plan internaţional; Věra Jourová (Republica Cehă, comisar în Comisia Juncker): Valori şi transparenţă; Margaritis Schinas (Grecia, fost deputat în Parlamentul European, funcţionar cu o lungă experienţă în Comisia Europeană): Protejarea modului nostru de viaţă european; Maroš Šefčovič (Slovacia, vicepreşedinte al Comisiei Juncker): Relaţii interinstituţionale şi prospectivă şi Dubravka Šuica (Croaţia, deputat în Parlamentul European): Democraţie şi demografie. De asemenea, Dubravka Šuica va coordona, din partea Comisiei, activitatea Conferinţei privind viitorul Europei.
Obiectivul noii Comisii este de a uşura viaţa oamenilor
Preşedintele ales von der Leyen doreşte să prezideze un colegiu angajat, care înţelege Europa şi ascultă dorinţele europenilor. Din acest motiv, toţi membrii colegiului vor vizita fiecare stat membru în prima jumătate a mandatului lor. Ei vor trebui să cunoască nu numai capitalele, ci şi să viziteze regiunile în care trăieşte şi munceşte populaţia Europei. Aşa cum Europa trebuie să fie pregătită pentru era digitală, şi Comisia trebuie să se adapteze realităţilor de astăzi. Reuniunile colegiului vor fi „fără hârtie” şi digitale. Obiectivul noii Comisii este de a uşura viaţa oamenilor şi a întreprinderilor. Pentru a reduce birocraţia, Comisia va aplica principiul numărului constant („one-in, one­out”) atunci când creează noi acte cu putere de lege şi norme administrative.
Ceilalţi comisari desemnaţi
Johannes Hahn (Austria) va fi responsabil de „Buget şi administraţie” şi va raporta direct preşedintelui Comisiei, Ursula von der Leyen. Ca membru cu vechime al colegiului, el cunoaşte importanţa promovării unei administraţii moderne.
Didier Reynders (Belgia), avocat de profesie, are foarte multă experienţă ca ministru de finanţe, ministru al afacerilor externe şi europene şi ca ministru al apărării la nivel naţional. În noua Comisie, el va fi responsabil de „Justiţie” (inclusiv tematica statului de drept).
Mariya Gabriel (Bulgaria) este în prezent comisar european. Ea s-a ocupat cu dedicaţie şi energie de portofoliul digital şi i se încredinţează acum crearea de noi perspective pentru generaţia tânără (portofoliul „Inovare şi tineret”).
Stella Kyriakides (Cipru) este un psiholog clinician cu mulţi ani de experienţă în domeniul afacerilor sociale, al sănătăţii şi al prevenirii cancerului. Ea va avea portofoliul „Sănătate”.
Kadri Simson (Estonia) este un deputat cu vechime în Parlamentul estonian şi a fost ministru al afacerilor economice şi al infrastructurii. Ea se va ocupa de portofoliul „Energie”.
Jutta Urpilainen (Finlanda) nu a fost numai ministru de finanţe şi membru al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului finlandez, ci şi trimis special în Etiopia. Ea va fi titulară a portofoliului „Parteneriate internaţionale”.
Sylvie Goulard (Franţa), fost deputat în Parlamentul European, este o europeană dedicată şi convinsă. În calitate de comisar pentru piaţa internă, ea va gestiona activitatea noastră privind politica industrială şi va promova piaţa unică digitală. De asemenea, ea va fi responsabilă pentru noua Direcţie Generală pentru Industria de apărare şi Spaţiu.
László Trócsányi (Ungaria) este fostul ministru al justiţiei din Ungaria. El va avea portofoliul „Vecinătate şi extindere”.
Phil Hogan (Irlanda), actualul comisar pentru agricultură, îşi va pune experienţa la dispoziţia noii Comisii având în responsabilitate portofoliul „Comerţ”.
Paolo Gentiloni (Italia), fost prim-ministru al Italiei şi ministru al afacerilor externe, va împărtăşi din vasta sa experienţă ca titular al portofoliului „Economie”.
Virginijus Sinkevičius (Lituania), ministrul lituanian al economiei şi inovării, va fi responsabil pentru „Mediu şi oceane”.
Nicolas Schmit (Luxemburg) îşi reuneşte experienţa de la Parlamentul European şi pe aceea de ministru pentru ocuparea forţei de muncă la nivel naţional, şi va prelua responsabilitatea portofoliului „Locuri de muncă”.
Helena Dalli (Malta) şi-a dedicat viaţa politică egalităţii, ocupând atât postul de ministru pentru dialog social, protecţia consumatorilor şi pentru libertăţi civile, cât şi pe acela de ministru al afacerilor europene şi al egalităţii. Ea va avea portofoliul „Egalitate”.
Janusz Wojciechowski (Polonia) a fost vreme îndelungată deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru agricultură şi este în prezent membru al Curţii de Conturi Europene. El va fi responsabil pentru portofoliul „Agricultură”.
Elisa Ferreira (Portugalia) este în prezent viceguvernator al Banco de Portugal. Ea a fost deputat în Parlamentul European timp de mai mulţi ani şi a fost, pe plan naţional, atât ministru al planificării, cât şi ministru al mediului. Ea va avea portofoliul „Coeziune şi reforme”.
Rovana Plumb (România) este deputat în Parlamentul European (vicepreşedinte al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor) şi a ocupat, la nivel naţional, posturile de ministru al mediului şi schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educaţiei şi ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul „Transporturi”.
Janez Lenarčič (Slovenia) este un diplomat sloven. El a fost secretar de stat pentru afaceri europene şi a colaborat strâns timp de mai mulţi ani cu Organizaţia Naţiunilor Unite, cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi cu Uniunea Europeană. El se va ocupa de portofoliul „Gestionarea crizelor”.
Ylva Johansson (Suedia) este, pe plan naţional, ministru pentru ocuparea forţei de muncă, dar şi fost ministru al şcolilor şi ministru al sănătăţii şi îngrijirii persoanelor în vârstă, precum şi deputată în Parlamentul suedez.