Donald Trump l-a destituit ieri prin două mesaje lapidare, pe John Bolton, consilier pe probleme de securitate naţională. „Sunt în profund dezacord cu multe dintre sugestiile sale, ca şi alţi membri ai guvernului şi am cerut demisia lui John. Îi mulţumesc pentru serviciile sale. Voi numi un nou consilier pe securitate naţională săptămâna viitoare”. Despărţirea preşedintelui american de cel mai apropiat consilier în materie de politică externă, survine pe fondul disensiunilor privind discuţiile cu talibanii. De la numirea sa în martie 2018, John Bolton a produs îngrijorări repetate la Washington. Fost avocat, absolvent al universităţii Yale, Bolton a făcut parte din toate guvernele republicane după 1990. S-a opus cu fermitate unei posibile întâlniri a preşedintelui american cu omologul săi iranian, Rohani, de care Donald Trump se arată interesat.