Şi Korina Karlovcan… înscrie!

0
419

Finala turneului de calificare pentru Liga Campionilor, de la Koprivnica (Croaţia), dintre Podrovka Vegeta – campioana ţării – şi SCM Craiova – deţinătoarea trofeului EHF – a avut un deznodământ trist, în sensul că fetele lui Bogdan Burcea au ratat „la mustaţă” calificarea. Mai erau 20 de secunde, din timpul efectiv de joc, când extrema stângă Korina Karlovcan a marcat golul victoriei echipei sale 22-21 (12-14). Dezamăgire şi descumpănire totală pe banca tehnică a Craiovei. Croatele au mai fost prezente în Liga Campionilor, au şi câştigat trofeul, prin 1996, cu Mariana Tîrcă şi Valentina Cosma, în componenţă, şi revin în competiţie, după câţiva ani de pauză. Nu vom recita titlul unei cărţi a lui Ioan Chirilă – „Ar fi fost prea frumos” -, povestea parcursului a doi jucători emblematici în tenisului european şi mondial, care în anii ’70 au atins două finale de Cupa Davis. Fiindcă, de fapt, „ar fi fost prea logic”, după prima repriză, ca echipa Craiovei să câştige. A avut jocul „în mână”, cum se spune, l-a dominat psihic, tactic şi fizic, având în portarul Ekaterina Djukova un om de bază, cu multe intervenţii lăudabile, menite să augmenteze starea de spirit a echipei sale. Să respectăm însă prestaţia jucătoarelor de la SCM Craiova! Deşi şi-au pierdut treptat puterea de concentrare, fiindcă asta s-a văzut, poate rămâne o temă de reflectare. A existat, este adevărat, şi suportul galeriei frenetice a echipei gazdă, dar a mai existat ceva. Antrenorul Nenad Smiljanec, a citit relativ corect echipa Craiovei, anihilându-le pe Zamfir (4 goluri) şi apoi Trifunovici (6 goluri) şi Georgievska (3 goluri), realizând insuficienta omogenitate – firească – a echipei craiovene. De altfel, de pe extreme au venit foarte puţine realizări. Sigur, în orice discuţie, despre această finală „ratată”, trebuie evocat spritul de învingător specific naţiei croate. Este şi motivul pentru care contează, nu doar în fotbal, dar în toate sporturile individuale şi de echipă, fie că e vorba de polo, baschet, volei, handbal masculin, tenis ş.a.m.d. La scorul de 13-8 şi apoi 14-9 pentru SCM Craiova, pe momente de slabă concentrare, în faza de apărare, s-a oferit posibilitatea lui Ane Turc să reducă diferenţa la 14-10, pentru a se ajunge imediat la 14-12. Remontând din diferenţa de 5 goluri, prin trei realizări consecutive, Podrovka Vegeta s-a văzut „stropită cu apă vie”. A fost o partidă a nervilor, de maximă încleştare, paradoxal cu puţine lovituri de la 7 metri, şi gazdele încurajate din tribune au „făcut jocul”, aşa cum le convenea. Erau mulţumite, inclusiv cu prelungirile, pentru regăsirea unui nou suflu, după calvarul prin care trecuseră, dar golul Korinei Karlovcan, singurul marcat, le-a dus în grupele Ligii Campionilor. SCM Craiova va mai disputa un baraj acum pentru accederea în grupa EHF, deşi sunt deţinătoarele trofeului. Echipa încă nu este deplin sudată, dar potenţialul ei este unul promiţător. Ar mai fi un lucru de spus: o echipă aptă de Liga Campionilor „se construieşte” destul de anevoios. Putem rămâne optimişti, dacă asta ne ajută la ceva.