Craiova Jazz Festival. PROGRAMUL ediţiei a II-a

2
372

Filarmonica „Oltenia”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Municipal, vor organiza, în perioada 12-15 septembrie 2018, cea de-a II-a ediție a Craiova Jazz Festival – unicul eveniment de gen din Oltenia. Artiști din Italia, Cehia, Serbia și, bineînțeles, România vor susține patru recitaluri la Craiova.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Filarmonicii (Calea Unirii nr. 16, tel. 0251 412 334), deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-18.00. Preţul biletului este unic: 30 lei/concert.

 

PROGRAM

Miercuri, 12 septembrie 2018, ora 19.00

NELLO SALZA ENSEMBLE (Italia) – O trompetă de Oscar

Nello Salza, trompetă, basfligorn / Vincenzo Romano, pian, clape / Simone Salza, saxofon alto, saxofon sopran  / Gianfranco Romano, percuţie / David Medina, bas

 

În program: N. Salza, N. Piovani, E. Morricone, H. Mancini, G. Barbieri, N. Rota, P. Piccioni, A. Piazzola, P. Daniele Quando, C. Corea

Premiile Oscar pentru coloana sonoră acordate compozitorilor Ennio Morricone – pentru filmul „The Hateful Eights” – și Nicola Piovani  – pentru filmul „La Vita è bella” –  l-au consacrat pe Nello Salza, critica apreciindu-l drept „trompetistul cinema-ului italian”. După 1984, a înregistrat peste 400 coloane sonore ca trompetă solo pentru celebri compozitori, distribuite în pelicule de mare succes la public. A fost solist la trompetă la Teatro dell’Opera din Roma, Teatro San Carlo din Napoli, Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Orchestra Regionale Toscana, Orchestra Sinfonica Nazionale RAI. A colaborat cu artiști de talie mondială, acoperind o zonă stilistică imensă, de la clasic şi jazz la muzica pop: Salvatore Accardo,  Luciano Pavarotti,  Andrea Bocelli,  Zucchero. În calitate de „Yamaha artist”, a proiectat și „semnat” două modele de trompetă, în Si bemol și Do.

 

Joi, 13 septembrie 2018, ora 19.00

GIANLUCA LITTERA  „DOUBLE BREATH” QUARTET (Italia) – Regatul muzicuţei cromatice

Gianluca Littera, muzicuţă / Fabio Gorlier, pian / Stefano Profeta, bas / Donato Stolfi, percuţie

 

În program: Littera, Gillespie, Porter, Fauré, Billy Evans

 

Jazz-ul a făcut parte din educația muzicală a artistului Gianluca Littera, încă din copilărie. Prin conduita de improvizație născută dintr-o nevoie sinceră, oarecum înverșunată, de auto-exprimare, jazz-ul îi creează o oportunitate de a comunica la un nivel și într-un limbaj muzical ce depășește experiența convențională. În 2006 a imprimat primul CD, ca lider și compozitor al Proiectului Ensemble, un proiect original format din cinci muzicieni excepționali care au câștigat aprecierea Maestrului Morricone. A colaborat cu trio-ul mexican Sacbè, un important grup muzical condus de pianistul și compozitorul Eugenio Toussaint. A împărţit lumina reflectoarelor cu muzicieni precum Ute Lemper, Banda Mantiqueira (importantă trupă braziliană câștigătoare de premii Grammy), Billy Chobam și Ivan Lins. De asemenea, a făcut înregistrări cu Chico Barque de Holanda, Caymmy. Proiectele noi, colaborările și întâlnirile cu alți muzicieni reprezintă un stimulent esențial pentru cariera sa artistică.

 

Vineri, 14 septembrie 2018, ora 19.00

FLAVIO BOLTRO BBB TRIO (Italia) – Fascinaţia fuziunii jazz-rock-electronic

Flavio Boltro trompetă / Mauro Battisti, bas / Mattia Barbieri, percuţie

 

În program: Boltro, cântece originale

 

În BBB Trio, trompetistul şi compozitorul Flavio Boltro redefinește contururile unui jazz senzorial și în mișcare. Boltro Flavio este unul dintre cei mai remarcabili reprezentanți ai trompetei de jazz din Europa. A cântat alături de nume sonore ca Michel Petrucciani, Eric Legnini sau Stefano di Battista, iar acum  conduce BBB Trio. Creând sunete noi, muzica lui Flavio Boltro este definită prin lirism feeric, cu cavalcade de jazz, pigmentate de sunete calde, catifelate. Libertatea totală de exprimare nu ezită să trimită spre tradiția populară rusă sau cea britanică pop, îmbogățite cu efecte electronice. Ascultând Flavio Boltro BBB Trio în concert, descoperi abilități de improvizaţie amețitoare, într-o viziune foarte personală a lumii.

 

Sâmbătă, 15 septembrie 2018, ora 19.00

ATTANASI & FRIENDS  – Închiderea Festivalului

ORCHESTRA SIMFONICĂ ȘI CORALA ACADEMICĂ

ALE FILARMONICII ”OLTENIA” CRAIOVA

Dragoljub Bajic (Serbia), voce / Zuzana Sue Sapárová (Cehia), voce / Gianluca Littera, muzicuță şi aranjamente / Fabio Gorlier, pian / Stefano Profeta, bas / Mattia Barbieri, percuţie

 

În program: George Gershwin, Thelonious Monk, Bart Howard, Leonard Bernstein

 

Născut la Trieste, Walter Attanasi, considerat unul dintre cei mai interesanţi şefi de orchestră ai generaţiei sale, a fost invitat să dirijeze un vast repertoriu simfonic şi de operă pentru diverse şi prestigioase colective artistice, cum sunt Il Teatro alla Scala di Milano, l’Arena di Verona, l’Opera di Roma. Versatilitatea sa artistică i-a oferit posibilitatea de a colabora cu mari jazzmani şi cu importante instituţii, precum Umbria Jazz, Global Forum din Roma, Diane Reeves, Quincy Jones, Stefano Di Battista, Roberto Gatto, Danilo Rea, Flavio Boltro. Vasta sa discografie cuprinde: „Stabat Mater” de G. Rossini, toate simfoniile de Beethoven, înregistrări cu lucrări de Leoš Janaček şi A. Dvořák. Actualmente, este director al festivalurilor Italian Arte Fest, Umbria Music Fest International, director muzical al Operei Române din Craiova şi, de la 1 ianuarie 2018, dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” Craiova.

2 COMENTARII

Comments are closed.