11 septembrie 2001, ziua care a schimbat cursul secolului XXI-lea

0
419

atacuri-teroriste-11-septembrieÎn septembrie 2001 SUA se aflau la zece ani de la câştigarea Războiului Rece şi, teoretic, ca hiperputere nu aveau rivali în lume. Rusia era înfundată economic, Tratatul de la Varşovia rămăsese ca o amintire, UE se comporta ca un aliat fidel, iar China, din raţiuni economice, avea alte ţinte. După atentatul din 11 septembrie 2001, SUA vor invada Afganistanul şi Irakul, reuşind să ranforseze aripa şiită, contrar propriilor interese. În urmă cu câteva zile, premergător împlinirii a 15 ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, Congresul american a adoptat legea care autorizează apropiaţilor victimelor atentatelor să urmărească în justiţie ţări precum Arabia Saudită. Legea „Justice against sponsors of terrorism” a fost aprobată vineri, 9 septembrie a.c, în unanimitate de Camera Reprezentanţilor, după ce fusese adoptată de Senat în urmă cu patru luni. 15 din cei 19 autori ai atentatelor din 11 septembrie, de la New York şi Washington, erau saudiţi. Atacul a fost comandat de Al Qaida, dar nicio anchetă americană n-a concluzionat clar şi convingător susţinerea din partea autorităţilor saudite. Publicarea unui pasaj secret din raportul oficial privind atentatele, care analizează eventualele legături între autorii atentatelor şi autorităţile saudite, n-a putut fi confirmat de surse independente. Potrivit „New York Times”, ministrul saudit de Externe Adel Al-Joubeir a avertizat aleşii americani de la Washington cu posibile represalii economice, dacă textul-este vorba de 28 de pagini- va fi adoptat. Momentan, legăturile dintre Casa Albă şi Riad nu mai au consistenţa de altădată. Riadul acuză SUA de lăsarea Iranului să influenţeze Orientul Mijlociu prin aliaţii săi arabi, în timp ce terorismul a cunoscut o expansiune fără precedent, la 15 ani de la cel mai sângeros atac, cel asupra Turnurilor gemene ale World Trade Center şi asupra Pentagonului.