Grecia: Syriza măreşte ecartul în sondaje

0
384

Syriza, partidul de stânga radicală a premierului demisionar Alexis Tsipras măreşte ecartul, în sondaje faţă de formaţiunea conservatoare Noua Democraţie, potrivit unor măsurători sociologice publicate astăzi, cu mai puţin de zece zile înaintea alegerilor legislative anticipate din Grecia. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Prorata pentru jurnalul „Efimerida ton syntakton” creditează Syriza cu 28,5% intenţie de vot, faţă de 23,5% intenţie de vot pentru conservatori. Cele două formaţiuni politice au crescut în sondaje în raport cu precedentele măsurători (25-26 august), când aveau 23% pentru Syriza şi 19,5% pentru Noua Democraţie, mai precizează publicaţia menţionată. La 5 iulie 2015, 62% dintre greci s-au pronunţat, în cadrul unui referendum convocat de Alexis Tsipras contra austerităţii şi rigorii impuse de creditorii externi. La 12 iulie a.c., o săptămână mai târziu, ex-premierul grec semna al treilea plan de ajutor, sinonim cu un nou plan de austeritate, cu troica europeană.