Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, participă mâine, în calitate de preşedinte al Delegaţiei României la Comitetul Regiunilor (CoR), la cea de-a 154-a şedinţă a Biroului CoR.
Întrunirea, organizată de regulă la Bruxelles, va avea loc, de această dată, la Torino, marcând astfel preluarea președinției Uniunii Europene de către Italia, până la finele anului curent.
„Filonul central al acestei ședințe este dat de două teme care se interconectează și care străbat, practic, toate punctele de importanță majoră aflate pe ordinea de zi. Mă refer aici la un subiect relativ nou – principiul creșterii ecologice, al dezvoltării durabile bazate pe eficiență energetică și respect pentru sănătatea mediului înconjurător și, în paralel, la efectele benefice pe care le generează pe piața muncii.
Aceste aspecte, fac, de altfel, obiectul «Declarației de la Torino», proiect supus dezbaterii și aprobării cu ocazia ședinței Biroului CoR și sugestiv intitulat «Locuri de muncă în Europa – Investiții în orașe și regiuni pentru creștere durabilă».
Documentul subliniază faptul că trecerea la o economie ecologică, axată pe eficacitate în folosirea resurselor, dar şi pe reducerea efectelor poluante, se regăseşte între obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 şi reprezintă un capitol care va avea alocată, din fonduri structurale şi de investiţii europene, o sumă considerabilă, de peste 38 de miliarde de euro. …”
amanunte in editia print de maine