Lista de medicamente ar putea fi putea actualizată la şase luni

0
390

Marţi a fost adoptată o propunere legislativă care prevede ca lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală să se actualizeze o dată la şase luni. Plenul Senatului a adoptat raportul de admitere cu amendamente şi propunerea legislativă urmând ca decizia finală să fie luată în Camera Deputaţilor, care are competenţă decizională.

Un alt amendament viza titlul care s-a modificat din „Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii” în „Propunere legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 232 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată, raportul Comisiei pentru sănătate publică cu amendamente a primit 91 de voturi „pentru” şi două abţineri, iar propunerea legislativă 86 voturi „pentru”, înregistrându-se şi o abţinere.

Ministerul Sănătăţii a actualizat anul acesta lista de medicamente gratuite şi compensate după o perioadă de peste şase ani.