Craiova: Reținut pentru jaf la o sală de jocuri de noroc

0
473

Poliţiştii din Craiova au identificat astăzi, la scurt timp după comiterea faptei, un bărbat care a tâlhărit angajatul unei săli de jocuri de noroc. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, azi-dimineață  în jurul orei 06:50, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în Piaţa Eroilor, din cartierul craiovean Valea Roşie, în incinta unei săli de jocuri cu program non-stop, un angajat, de 25 de ani, Silviu Pîrvan, din Craiova, a fost victima unei agresiuni şi a fost transportat la spital. În scurt timp, în urma investigaţiilor, poliţiştii Secţiei 3 Craiova au identificat principalul bănuit de comiterea faptei, respectiv Lucian Troacă, de 23 de ani, din Craiova. Din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi intrat în sala de jocuri în jurul orei 06:45 şi l-ar fi ameninţat pe angajat, pentru a-l determina să-i dea banii din încasări. Întrucât angajatul s-a opus, acesta l-ar fi tăiat cu un cuţit la mâna stângă, ar fi sustras 865 de lei, fugind apoi de la locul faptei. Poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, urmând a –l prezenta, în cursul zilei de mâine, magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.