Teatrul „Colibri, invitat la festivaluri naţionale

0
130

După o vară activă, în care a oferit publicului craiovean 42 de reprezentaţii în cadrul stagiunii estivale „Maratonul păpuşilor”, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” pregătește participarea la festivalurile naţionale la care este invitat. Scenele teatrelor „Țăndărică” din capitală, „Prichindel” din Alba Iulia, „Merlin” din Timișoara și „Puck” din Cluj-Napoca sunt cele pe care artiștii craioveni vor urca pe parcursul unei luni, începând cu jumătatea lui septembrie, cu spectacolul „Prințul Broască”.

Turneul național al „Prinţului Broască” va începe în acest week-end (14-15 septembrie), când spectacolul va fi prezent în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului de vară „Teatru, stradă şi copil”, organizat de Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti, pentru ca între 21 şi 23 septembrie să fie jucat pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timişoara.

După cum a precizat managerul Adriana Teodorescu, în perioada 2-6 octombrie Teatrul „Colibri” va participa la Festivalul Internaţional „Poveşti”, ediţia a VIII-a, organizat de Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia, iar între 14 şi 18 octombrie, la Festivalul Internaţional al teatrelor de păpuşi şi marionete „Puck”, organizat de Teatrul de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca și ajuns la ediţia a XII-a.

Producție a Teatrului „Colibri”, spectacolul „Prinţul Broască” – a cărui premieră a avut loc în februarie 2013 – îi are în distribuție pe actorii Oana Stancu, Alis Ianoş, Adriana Ioncu şi Cosmin Dolea. Scenariul este scris după povestea Fraţilor Grimm, regia este semnată de Todor Valov – cel care a făcut şi selecţia muzicală din opera lui Mozart, iar scenografia aparţine Stefkăi Kyuvlieva, ambii din Bulgaria.