„Băieţii deştepţi” au cerut 870 de milioane de lei de la Hidroelectrica

0
368

Valoarea sumelor cu care au dorit să se înscrie „băieţii deştepţi” în tabelul preliminar al creditorilor Hidroelectrica, companie aflată în insolvenţă, se ridică la 870,5 milioane lei, pretenţiile fiind respinse de administratorul judiciar. Singurul trader de energie care a solicitat despăgubiri ca urmare a denunţării contractelor bilaterale a fost Alpiq Romindustries, care a cerut 527,7 milioane de lei, a declarat ieri Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de energie. El a spus că restul firmelor au cerut despăgubiri pentru beneficii nerealizate în perioada în care Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră din cauza secetei. „Toate creanţele cerute de băieţii deştepţi au fost respinse în totalitate”, a spus Borza. El a adăugat că datoriile respinse din tabelul preliminar redactat de administratorul judiciar pot fi admise în cazul unor contestaţii, dacă acestea sunt aprobate în instanţă.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei produse de Hidroelectrica au „văduvit” compania de stat cu 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea, potrivit datelor prezentate anterior de către administratorul judiciar. Euro Insol a renegociat contractele încheiate cu Alro Slatina, Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica. Administratorul a renunţat la acordurile cu Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, EFT AG, EFT România şi Euro P.E.C. Hidroelectrica a activat, la începutul lunii august, clauza de forţă majoră, pentru a doua oară în mai puţin de an an, ca urmare a secetei, care a dus la scăderea debitelor râurilor. Forţa majoră la Hidroelectrica a fost instituită şi în perioada septembrie 2011 – mai 2012.