Există, paradoxal, destule semnale de regret, din partea unor conservatori, dar şi a unei părţi din presa britanică, faţă de Boris Johnson, premierul demisionar în urma unui şir de scandaluri şi minciuni, care au culminat cu „PartyGate” şi „PincherGate”. Dar au mai fost şi altele. Fiindcă în perioada mai 2020 – aprilie 2021, pe timpul izolării sanitare, Boris Johnson şi membrii guverului său au fost acuzaţi de organizarea a zeci de sărbătoriri clandestine. Devenit „domnul Brexit”, încă actualul premier a apărut la ultimul G7 din iulie a.c. într-un costum larg, ca niciunul dintre toţi omologii săi. De altfel criticile privind stilul său vestimentar au abundat de-a lungul celor 3 ani de mandat. Cu toate acestea, deşi e prematur de făcut vreo evaluare, cariera politică a lui Boris Johnson nu este terminată. În această lună conservatorii îşi aleg, prin vot virtual, un nou lider care automat va deveni şi prim-ministru, pe fondul unei crize economice resimţite (cea mai mare inflaţie din G7), a unor greve, servicii medicale în suferinţă, recesiune. Avertizarea a venit de la guvernatorul Băncii Angliei, Andreew Bailey. Presa alimentează copios ideea că premierul căzut în disgraţie nu s-a resemnat, iar întâlnirile sale recente cu magnatul media Rupert Murdoch şi miliardarul Peter Cruddas sunt indicii serioase că se lucrează la o revenire, prin „mobilizarea unei părţi a presei”. Toate acestea şi pe fondul unei campanii electorale terne, făcută atât de Rishi Sunak (fostul ministru de Finanţe), cât şi de Liz Truss (actualul ministru de Externe), ambii finalişti, care n-au reuşit să entuziasmeze pe cei 160.000 de membri ai partidului, aflat într-o situaţie destul de precară. Ultima lor dezbatere, la Darlington, un bastion laburist, basculat în tabăra conservatoare în 2019, n-a avut „scânteie”. Pe de altă parte, deşi rămas premier, până la desemnarea succesorului său la Downing Street, Boris Johnson nu poate fi comparat, moralmente vorbind, nici cu David Cameron, nici cu Theresa May, doi demisionari care au asigurat cu demnitate tranziţia. Într-un weekend recent şi-a sărbătorit mariajul, o celebrare amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Apoi… luna de miere. “Guvernul conservator este dispărut” a denunţat numărul doi al laburiştilor, Angela Reyner pe Twitter. Ambasada britanică din Slovenia a menţionat prezenţa lui Boris Johnson în vizită în această ţară. Când în 2019 sosea la putere, Boris Johnson făcea o figură de salvator providenţial, scria recent The Guardian. Trei ani mai târziu, în contextul post-Brexit şi post-Covid, ex-jurnalistul şi ex-primarul Londrei, lasă ţara într-o situaţie extrem de precară, apăsată de grave probleme economice şi sociale, se alarmează The Economist. În opinia unor jurnalişti, Boris l-a ucis pe Johnson. Instigatorul-şef al Brexitului a reuşit să declanşeze un seism politic, neobişnuit, la nivelul propriului partid. Tot potrivit presei britanice, demisionarul s-ar fi dorit o reîncarnare a lui Winston Churchill, utilizând citate emblematice din acesta: „Acesta nu este sfârşitul. Este poate doar debutul sfârşitului. Dar este poate sfârşitul începutului”. Deteriorarea situaţiei din Ucraina a complicat situaţia lui Boris Johnson. Adept încrâncenat al războiului din Ucraina, simpatizant real sau de conjunctură al lui Zelenski, asta nu se ştie, Boris Johnson a fost obligat să facă pasul în lateral. Că încă mai este capabil de jocuri de culise, nimeni nu se îndoieşte. Eficienţa acestora rămâne însă discutabilă. Ce lasă în urma lui resimt britanicii, care au ieşit în stradă în semn de nemulţumire, cum nu o mai făcuseră de mulţi ani.
