În ziua de 9 august a.c., în jurul orei 18.45, poliţiştii Secţiei 10 Poiana Mare au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism ce circula pe DN55 din comuna Ghidici. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe raza comunei iar apoi în extravilanul localităţii. În cele din urmă, potrivit buletinului info al poliţiei judeţene, conducătorul auto şi pasagerul său au abandonat autoturismul şi au fugit. Cum n-a orpit la somaţiile poliţiştilor au fost executate focuri de avertisment, şi în cele din urmă conducătorul auto, un minor, a fost imobilizat. Pe numele făptaşului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.