Dezinsecție aeriană, în perioada 15 – 16 august 2022

0
351

SC Salubritate Craiova SRL desfășoară, în perioada 15 – 16.08.2022 o nouă etapă a dezinsecției pe domeniul public al Municipiului Craiova, intervenție ce se va realiza prin pulverizare aeriană dimineața, în intervalul orar 06.00 – 11.00. Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul Nicolae Romanescu, Lacul Tanchiștilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Șarpelui și cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice și zonele verzi din cartierele orașului.

Suprafața totală pe care va avea loc dezinsecția este de aproape 800 hectare, graficul intervenției putând suferi modificări în funcție de condițiile meteorologice existente.

“Lucrările de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare se vor face prin pulverizare prin sistem ULV. Se va folosi pentru dezinsecție substanța din grupa a III-a de toxicitate Solfac Trio EC140 NF, avizată de către Ministerul Sănătății. Conform fișelor de securitate ale produselor, soluțiile de lucru utilizate nu sunt periculoase pentru mediu și nu prezintă niciun pericol pentru oameni, animale, pești și păsări. Reamintim apicultorilor că, în intervalul menționat, trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor”, se precizează într-un comunicat de presă.