Doljul, în “Cod galben” de caniculă

0
967

Reprezentanții ANM au anunțat, astăzi, că se va resimți în continuare disconfortul termic în București și 18 județe, unde temperaturile ajung la 37 de grade. A fost emis și un “Cod galben” de furtuni în 13 județe din Moldova și Maramureș.

Potrivit ANM, primul Cod galben anunță pentru miercuri, în sud-vestul și sudul țării, disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 37 de grade. Alerta “Cod Galben ” vizează Bucureștiul și județele Timiș, Caraș – Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Tulcea și Constanța. Un alt “Cod galben” va fi în vigoare miercuri între orele 13.00 – 23.00. Local la munte, în Moldova și în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp. Sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău și Prahova.

Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.