Astăzi, “U” Craiova – Sepsi, de la ora 18

0
567

Universitatea Craiova întâlneşte Sepsi, în etapa a 5-a a Ligii I, astăzi, de la ora 18, pe arena Ion Oblemenco. Meciul va fi condus de arbitrul bucureştean George Rădulescu.

Craiova are handicapul programului încărcat, fiind între cele două manşe cu AEK Atena, din turul preliminar al Europa League, în timp ce oaspeţii nu-l au pe bancă pe antrenorul principal Csaba Laszlo, suspendat. Secundul Robert Ilyes îl va suplini.

Cel mai probabil, Universitatea va începe cu: Pigliacelli – Borţa, Kelic, Acka, Bancu – Qaka, Ivanov, Cicâldău – Bărbuţ, Roman, Constantin.

Sepsi ar putea începe cu: Fejer – Dimitrov, Tincu, Barisic, Fl. Ştefan – Velev, Vaşvari – Ştefănescu, Dylan Flores, Gal- Carnat.

Cornel Papură a prefaţat astfel duelul cu Sepsi: „Ne aşteaptă un meci contra unei echipe agresive, care se apără bine, sper să găsim soluţii pentru a marca. Oricât de obosiţi am fi, trebuie să câştigăm meciul. Trebuie să credem sută la sută în potenţialul nostru ca să ne impunem. Se resimte oboseala, dar noi ne-am dorit să jucăm în cupele europene şi trebuie să trecem peste orice şi să câştigăm. Avem potenţialul de a învinge orice echipă din România, dar trebuie să şi demonstrăm pe teren. Trebuie să avem dorinţă, atitudine, încredere, pentru a ne impune, dacă te crezi mai bun dinainte atunci eşti pierzător. Frustrarea eşecului cu AEK rămâne, fiindcă nu au fost mult mai buni ca noi, am avut şansele noastre. Bălaşa a semnat cu Universitatea Craiova, este clar, dar nu va fi în lot pentru acest meci” a spus Cornel Papură.

Înainte de meciul cu Sepsi, Vali Mihăilă a declarat: „Întâlnim o echipă cu un moral bun, care nu a pierdut niciun meci în acest sezon, aşa că va fi un meci foarte greu, dar trebuie să intrăm să ne facem treaba şi să câştigăm. Mă simt bine, sper să prind câteva minute şi să intru în ritm. Îi simt pe băieţi foarte încrezători că vom lua cele 3 puncte”.