10 august în Piaţa Victoriei

0
535
Circa 15.000 de oameni au fost prezenţi ieri, în Piaţa Victoriei, pentru a comemora violenţele din 10 august 2018, când respectivul perimetru devenise câmp de comfruntare cu jandarmii, după ce „persoane neidentificate” forţaseră pătrunderea în sediul Guvernului, ca semn de nemulţumire faţă de măsurile pe care coaliţia aflată la putere intenţiona să le adopte. Organizatorii mitingului –Grupul diaspora pentru România- au anunţat că protestul a început la ora 15, la sediul Ministerului de Interne, pentru a se apropia în jurul orei 17 de Piaţa Victoriei. S-au scandat mesaje: „Hoţii, Demisia, PSD ciuma roşie, Alo 112, Corupţia ucide”. Incidentele înregistrate au fost minore şi la filtrele organizate la intrarea în Piaţa Victoriei au fost oprite persoane care aveau asupra lor cuţite, bricege şi spray-uri paralizante. PSD şi Jandarmeria au fost ţinte ale scandărilor protestatarilor. Pe pagina sa de Facebook, ministrul interimar de interne, Mihai Fifor, a considerat participarea la proteste ca fiind civilizată şi paşnică.