Suntem în topul primelor 10 judeţe ale ţării, la producţia de grâu din această vară, acceptă să spună directorul DGA Dolj, ing. Popa Adrian. Dar atât. Nu se încumetă, deocamdată, în privinţa unui clasament al marilor exploatări agricole. Oricum, potrivit unor evaluări statistice, producţia de grâu a acestei veri – marea bogăţie a zonei – deşi diminuată sensibil cantitativ şi calitativ de valul de ploi şi furtuni din timpul recoltării, se duce undeva între 700.000 şi 800.000 de tone, dacă nu cumva peste această „bară”. Spaţiile moderne de depozitare, apărute în ultimii ani, prin accesare de fonduri europene, permit o bună conservare a recoltei. Săptămâna trecută, plafonul de 200-210 euro pe tonă a explodat, din cauza faptului că Uniunea Europeană, potrivit organismelor statistice, a produs cu circa 15 milioane tone grâu mai puţin decât anul trecut, iar blocul „Rusia-Ucraina-ţările Mării Negre”, cu 18 milioane tone mai puţin. Pe piaţa europeană tona de grâu a depăşit 218 euro, nivel neatins de la începutul primăverii anului 2013. Marii producători, din rândul ţărilor UE, Franţa Germania, Polonia, sunt departe de nivelul record, din alţi ani, datorită în principal secetei, şi într-o situaţie deloc bună se află Australia şi Canada. Franţa, de pildă, raportează, prin ministerul de resort, 35,1 milioane tone, faţă de 36,1 milioane tone aşteptate, ceea ce înseamnă un recul de aproape 4 procente faţă de anul trecut. Nu e mai puţin adevărat însă că are o producţie de 11,8 milioane tone la orz. Această stare de fapt va genera mişcări importante pe piaţa mondială a cerealelor, unde Rusia a devenit un actor de prima mână, cu desfaceri ce depăşesc 30 milioane tone. Pe reţelele de socializare, fermierii din Nordul Europei, dar şi America de Nord, împărtăşesc dificultăţile cu care se confruntă din cauza secetei prelungite, care a basculat jocul. Preţul cerealelor urmează fidel… nivelul termometrelor. Pe EuroNext, creşterea a fost de 20% de la mijlocul lunii iulie. Cu puţin timp înainte de a începe recoltatul porumbului se estimează deja „căderi mari de randament” în această toamnă, în raport cu media anilor 2013-2017. Să revenim la producţia de grâu a Doljului, altminteri un consacrat bazin cerealier al ţării. Există nu puţine exploatări agricole performante, dotate adecvat din punct de vedere al utilajelor agricole, cu producţii d epeste 6.000 de kg la hectar, dar şi ferme firave, încă neputincioase, în privinţa promovării tehnologiilor moderne. Care, bineînţeles, obţin randamente mult mai scăzute. Ruperea plafoanelor, la preţul la grâu, poate avea consecinţe, deocamdată greu de estimat, în toată industria de panificaţie. Schimbarea climei, la nivelul Europei, a devenit îngrijorătoare, dar asta este deja o altă discuţie. Vara lui 2018, una sucită din cale afară, este un avertisment, menit a fi luat în seamă.
e pe dracu. de unde iei ba nene cifrele astea halucinante? ca nu au nici-o treaba cu ce e in lumea reala.
Comments are closed.