Supercupa Europei: Barca cunoaşte reţeta

0
269

După tripla C1 – Campionat- Cupă, deja obţinută, Barcelona vizează astă seară un al patrulea trofeu, în faţa celor de la Sevilla (ora 21:45, PRO TV, Dolce Sport), în Supercupa Europei.

Barca şi-a păstrat efectivul, plecările lui Affelay la Stoke City şi Gerard Deulofeu la Everton fiind neconcludente faţă de aducerea lui Arda Turan, transferat pentru 34 de milioane de al Atletico, deşi profilul său e diferit de cel al lui Xavi, şi Aleix Vidal, luat chiar de la Sevilla, pentru 17 milioane de euro, pe postul lui Dani Alves.

După înfrângerile cu Fiorentina (1-2) şi Man. United (1-3), în turneul american, catalanii s-au impus la 5 august în Trofeul Gamper în faţa lui AS Roma, 3-0.

Barca va evolua pentru a 9-a oară cu trofeul pe masă, un nou record, iar dacă se vor impune în faţa compatriţilor spanioli vor egala la numărul de trofee (5) pe AC Milan, cea mai de succes echipă din istoria de 43 de ani a Supercupei.
Pentru Barcelona succesele au venit în 1992 (cu Werder Bremen), 1997 (Dortmund), 2009 (Şahtior) şi 2011 (Porto), iar rateurile în 1979 (Nottingham Forest), 1982 (Aston Villa), 1989 (Milan) şi 2006 – când a pierdut cu net 3-0 chiar în faţa formaţiei andaluze. În afară de acest triumf, Sevilla a mai disputat două finale, pierzând de fiecare dată, în 2007 şi 2014, cu Milan, respectiv Real Madrid.

Meciul se joacă în capitala Georgiei – Tbilisi.