Nu fiindcă avem din totdeauna o bună vecinătate cu Serbia, vecinii noştri de la sud de Dunăre, exprimată declarativ printr-o perenă prietenie, la un moment dat destul de fertilă şi economic, dar nu ne putem ascunde uimirea la ceea ce realizează încă în sporturile de echipă, după ce au fost atât de greu încercaţi în ultimele două decenii. O statistică din 2013 atestă că populaţia Serbiei este de 7,16 milioane de locuitori, PIB-ul ţării fiind de numai 45,52 miliarde USD. La 3 iunie 2006, Serbia şi Muntenegru s-au separat, ceea ce părea o absurditate altădată, în viziunea marelui eseist şi politolog antitotalitarist, Milovan Djilas, răpindu-se astfel Belgradului şi ieşirea la Marea Adriatică. Dureri sfâşietoare, necurmate, pentru un popor dârz din cale afară, cu fabuloase pagini de istorie. Dar oricât de supăraţi ar fi, premierul Alekxandar Vucic şi preşedintele Tomislav Nicolic, ultima fiind „zidul ridicat” de vecinii maghiari la frontieră pentru blocarea imigraţiei, în vara aceasta, bucuriile neţărmurite au venit, deloc paradoxal, din … sport.
Sâmbătă seara, la Kazan, în Rusia, unde s-au desfăşurat Campionatele mondiale de nataţie, reprezentativa de polo a Serbiei şi-a adjudecat titlul de campioană mondială, învingând (11-4), într-o partidă de orgoliu, campioana olimpică en-titre, Croaţia. Şi Gajko Pijetlovici, Duşan Mandici, Zivko Gogici, Sava Randelovici, Miloş Cuk, Duşko Pijetlovici, Slobodan Nikici, Nicola Alexici, Alexa Jaksici, Filip Filipovici, Andrija Prlainovici, Stefan Mitrovici şi Branislav Mitrovici au devenit eroi naţionali.
În urmă cu o lună şi ceva, mai exact la 28 iunie a.c., la Budapesta, echipa feminină de baschet devenea campioană europeană, învingând Franţa (76-68), după o partidă electrizantă, cum se spune, în pofida faptului că, în Hexagon, evoluează câteva jucătoare sârbe, inclusiv selecţionera Marina Malijkovici, antrenoare la Union Lyon.
Cu câteva zile înainte, la CM – U20, din Noua Zeelandă, echipa Serbiei învingea Brazilia, cu 2-1, în finală, anunţând un mâine mai bun pentru „plavi”, în fotbalul european. În Cehia, la Euro U21, echipa Serbiei s-a aflat în tuneul final, câştigat de Suedia. Urmează Euro 2015 la baschet masculin (5-20 septembrie) şi Serbia, vice-campioană mondială, va avea, cu siguranţă, un cuvânt de spus. La volei masculin şi feminin, sârbii nu deţin decât „medalia de bronz”, la Euro 2013, şi, respectiv, locul IV. Despre tenisul masculin, cu starul „Nole” Djokovici, dar şi cel feminin, nu mai comentăm. Serbia este o ţară sărăcită de ceea ce i-a fost hărăzit să îndure, încă impregnată de nostalgia pentru Iugoslavia lui Tito. Prin performanţele sale sportive, de-a dreptul uimitoare, îşi reafirmă mereu şi mereu demnitatea şi spiritul de învingător. Jucând un rol-cheie în stabilitatea vestului Balcanilor, Belgradul va trebui luat în seamă, la Bruxelles, pentru a nu se lăsa sedus de cântecul de sirenă al Moscovei, care prin Biserica Ortodoxă, aliatul tradiţional al lui Vladimir Putin, are influenţă în societatea sârbă. Pe plan diplomatic, Moscova rămâne protectorul Serbiei şi la Consiliul de Securitate a uzat de dreptul de veto la o rezoluţie britanică. Deşi ei, sârbii, vor fi „buni aliaţi”, dar niciodată … aliniaţi. Ca alţii. Economia are un moment de stagnare, după ani buni de creştere, dar premierul Alekxandar Vucic, un fost ultra-naţionalist, ca ministru al Informaţiilor în guvernul lui Slobodan Milosovici, după un viraj de 180 de grade, are un desăvârşit discurs pro-european.
Când, la 11 iunie a.c., televiziunile din lumea întreagă au difuzat imagini cu Alexander Vucic, sub protecţia gărzilor de corp, la Memorialul Srebrenica, ei bine, în pofida episodului dureros şi umilitor, premierul sârb a ţinut un discurs înţelept, stăruind în politica de reconciliere cu Bosnia-Herţegovina. Câteva zile mai târziu a fost recompensat cu vizita oficială a celor trei membri ai preşedinţiei bosniace. Ceea nu însemna decât o victorie a sa. În septembrie a.c., Belgradul va primi vizita vicepreşedintelui american, Joe Biden. Consolidându-şi relaţiile cu Bruxelles-ul, Alekxandar Vucic ar putea pasa preşedintelui Tomislav Nicolic curtenirea Kremlinului.
Din 2011, Angela Merkel a mers de două ori la Belgrad. Au făcut-o şi Victor Ponta şi Klaus Iohannis, dar rescrierea unei noi pagini de istorie, între România şi Serbia, trenează. Şi este de reflectat. Mai ales că, la plecarea din Craiova, după participarea la „Trilaterala regională”, condus la aeroport de Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, acesta din urmă i-a spus premierului sârb: „Excelenţă, ştiţi că suntem prietenii voştri adevăraţi”. La care Alexander Vucic l-a îmbrăţişat cu căldură şi i-a răspuns: „Aşa este, nu am nici cea mai mică îndoială”. De la sârbi, de care ne leagă multe amintiri, am putea învăţa destule lucruri. Şi repetăm: ei vor fi buni aliaţi, dar niciodată aliniaţi. E în ADN-ul lor.
