Masterplanul de deşeuri, în criză de timp

0
375

Masterplanul de deşeuri al Doljului a intrat în linie dreaptă. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat că autorităţile au primit recomandarea de la Ministerul Mediului să îndeplinească toate formalităţile până la sfârşitul anului, astfel încât, din ianuarie, să poate să vină şi primele dotări. “Am avut o întâlnire la Ministerul Mediului, unde am fost invitaţi şi noi şi reprezentanţii Consiliului Judeţean. Încercăm să terminăm toate documentele, astfel ca, la viitoarea şedinţă de Consiliu Local, să începem deja să introducem pe ordinea de zi toate documentele necesare ca să putem, de anul viitor, din luna ianuarie, să accesăm fondurile şi să schimbăm pubelele”. Autorităţilor locale li s-a atras atenţia că, dacă nu vor reuşi să definitiveze toate procedurile, există riscul de a se întârzia accesarea fondurilor până în 2015. “Ceea ce e foarte grav, pentru că, din 2013, încep amenzile şi trebuie să avem staţiile de compostare şi sortare. Deci trebuie să ne mişcăm, pentru că altfel vom plăti câte 10 milioane de lei amenzi, ceea ce zic eu că nu mai suportă bugetul”, a spus Olguţa Vasilescu.