Violenţe fără precedent în Marea Britanie

0
347

Pentru cinci nopţi consecutive, mai multe oraşe din Regatul Unit au fost teatrul unor incidente violente fără precedent. Scânteia revoltei a fost produsă de uciderea unui bărbat de 26 de ani, de către poliţie, în timpul violenţelor de luni, din Londra. Dacă în capitala ţării evenimentele stradale au avut loc în debutul săptămânii, antrenând impresionante efective de poliţie, în centrul şi nordul ţării, în special în marile oraşe Manchester şi Birmingham, violenţa a erupt ulterior. Manchester se confruntă, potrivit şefului adjunct al poliţiei locale, Garry Shewan, cu cele mai grave violenţe din ultimii 30 de ani. Peste 50 de persoane au fost reţinute de poliţie şi zeci de magazine au fost incendiate şi jefuite, incluzând şi suburbiile sale. Potrivit unui patron de magazin din centrul oraşului, revoltele au început concomitent la ora 17,30. „Am fost atacaţi de mai multe ori şi am văzut două magazine jefuite şi incendiate. Am văzut tineri forţând grilaje pentru a deschide uşile. Era ceva ireal”. Calmul a revenit după ora unu noaptea. Purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Pat Karney, a evocat „una dintre cele mai grave zile din istoria oraşului Manchester”. Poliţia a făcut apel la populaţie, cerându-i „să se gândească bine pe cine susţine”, pentru că „mâine dimineaţă – miercuri – vor urma arestările” persoanelor identificate graţie imaginilor de video-supraveghere. Pentru Garry Shewan violenţele sunt de neînţeles, iar protestatarii „n-au nici un motiv”, neexistând vreun eveniment declanşator. Mai multe oraşe sunt afectate, iar Londra este un oraş închis. Partida internaţională de fotbal dintre reprezentativele Angliei şi Olandei, care trebuia să se dispute aseară, a fost contramandată. După ce, inclusiv Birmingham, al doilea oraş al ţării, cu suburbiile sale, West Bromwish şi Wolverhampton, a cunoscut atacul bandelor de tineri asupra poliţiei. Potrivit autorităţilor, 109 persoane au fost reţinute şi interpelate. Incidente de mai mică amploare au fost semnalate la Liverpool, în cartierul Toxteh, unde aproape 200 de indivizi cu cagule au aruncat cu obiecte contondente împotriva poliţiei, la Leicester, Milton Keynes şi Glucester. Pe străzile Londrei efectivele poliţiei au fost suplimentate cu 10.000 de oameni, pentru a se evita noi confruntări. Dar tensiunea persistă. Magazinele se închid mult mai devreme şi Canning Town, cartierul defavorizat din partea de est a Londrei, ţine taberele de poliţişti şi, respectiv, tineri, faţă în faţă. Premierul David Cameron şi-a întrerupt vacanţa, a revenit la Londra, promiţând „restabilirea ordinii”. „Oamenii nu trebuie să aibă nici o îndoială că vom face ceea ce este necesar pentru a restabili ordinea în stradă şi a lua măsuri împotriva celor care nu ascultă de lege”. O reuniune de urgenţă a guvernului era aşteptată pentru aseară, urmată de o sesiune specială a parlamentului, convocată pentru astăzi. Pentru moment, autorităţile britanice au exclus folosirea armatei, dar dacă poliţia va fi depăşită de amploarea violenţelor nu este exclusă recurgerea la aceasta. Evenimentele din Marea Britanie au îngrijorat vecinii europeni, la Amsterdam, Berlin, Lisabona, Paris şi Roma luându-se măsuri prudente faţă de resortisanţii cu reşedinţa în Regatul Unit.