Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face un apel către partide, în special cele de la guvernare, ca, în actualul context, să se concentreze pe menţinerea stabilităţii şi să nu alunece spre populism, adică spre promisiuni legate de creşteri de salarii. El a precizat că în actualul context economic mondial este nevoie, la nivelul politcienilor, de prudenţă: „Aş face o atenţionare extrem de serioasă asupra acelora care, mai zilele trecute, anunţau măriri peste măriri de salarii, indexări, creşteri de pensii cu 50% din creşterea salariului mediu. Astfel de declaraţii, mai ales când vin din partea unor politicieni făcând parte din arcul guvernamental, fac rău României şi creează neîncredere în capacitatea României de a continua programele la care s-a angajat”. În opinia şefului statului, cuvintele de ordine sunt „prudenţă” şi „stabilitate”: „Fac o invitaţie politicoasă partidelor la reţinere şi prudenţă. (…) Menţinerea stabilităţii este cuvântul de ordine, şi nu alunecarea în populism”.