Fostul patron preferă să dispară Universitatea Craiova, decât să o preia altcineva
Din ce în ce mai ocolit de canalele media, Adrian Mititelu nu a scăpat momentul pentru a oferi o scenă lacrimigenă în faţa camerelor de filmare de la ProTv. Incredibil, dar fostul patron al Universităţii Craiova îşi plânge singur de milă, încearcă să trezească ceva compasiune din partea celor mai naivi dintre suporteri, se autovictimizează în cel mai patetic stil, fără a spune măcar un cuvânt de regret sau de iertare pentru faptul că a îngropat Universitatea Craiova. În timp ce suporterii Ştiinţei trăiesc drama pierderii echipei din cauza vanităţii, orgoliului şi nesăbuinţei lui Mititelu, acesta îi acuză tocmai pe fani pentru faptul că el şi-a bătut joc de brandul cel mai sfânt al Craiovei. Fostul finanţator pretinde că trăieşte un coşmar, deşi tocmai el le-a provocat coşmaruri suporterilor Ştiinţei prin confiscarea şi scoaterea din scenă a echipei lor de suflet. „Mi-e dor de fotbal, de atmosferă, de antrenamente…dar mergem înainte.Trăiesc un coşmar. În fiecare zi mai apare un jucător care semnează cu alt club. Mă doare sufletul, dar sunt încrezător că se vor întoarce înapoi. Acest lucru nu se putea face dacă aveam un preşedinte de federaţie sănătos la cap. Sunt dispus să o iau de la capăt şi din Liga a şasea. Echipa nu o voi ceda niciodată! Putem să stăm şi 5 ani, nu unul, în afara fotbalului. Sunt dezamăgit că suporterii Universităţii au căzut în plasa celor care au vrut să mă denigreze şi au asistat pasiv la distrugerea clubului, au şi ei o vină. Le-am spus de ani de zile că există oameni care vor să distrugă clubul şi pe mine, dar nu m-au crezut” spune Mititelu. Din ceea ce spune, regretul acestuia este legat de neparticiparea la antrenamente, Mititelu fiind mai curând un antrenor al Universităţii Craiova decât un finanţator. Cel care a reuşit desfiinţarea unui club vechi de 63 de ani nu vrea în ruptul capului să se despartă de hârtia care îl face deţinător al siglei şi palmaresului Ştiinţei, chiar dacă nu are bani să mai întreţină o minimă activitate şi cu preţul dispariţiei definitive a acestui brand. Astfel, orice tentativă a unui alt finanţator sau chiar a autorităţilor de a încerca o rebranduire a Ştiinţei este în zadar, deoarece Mititelu preferă să dispară Universitatea Craiova de pe scena fotbalului românesc decât să predea denumirea.
Îl ameninţă pe Piţi, îl ignoră pe Neţoiu
Mititelu nu încetează să arunce vina pe alţii, chiar şi când vina sa poate fi demonstrată, dincolo de îndepărtarea perversă a lui Piţurcă şi a staff-ului acestuia, prin simpla lecturare a contractului cu Victor Piţurcă. „Începe scadenţa şi pentru domnul Piţurcă. El poate crede că gradul de colonel în armată şi selecţioner al României îi acordă imunitate. În faţa legii suntem cu toţii egali. Nu ştiu cine e Neţoiu. Am înţeles că e un agricultor, nu pot să intru în polemică cu el că nu mă pricep, ştiu că a fost preşedinte la Universitatea Craiova acum ceva timp” spune Mititelu, al cărui război a rămas doar cu fantomele predecesorilor săi la cârma Ştiinţei, a căror moştenire a reuşit să o îngroape definitiv.
Mititelu este bolnav mintal. Nu are cale de scapare. S-a imbolnavit de la amicul sau Jiji, caci si ala tine Stoaia pentru urmasii lui.
Comments are closed.