După ce a demisionat din funcţia de preşedinte al clubului Juventus Torino, în noiembrie anul trecut, Andrea Agnelli (47 ani) a fost condamnat ieri de Tribunalul federaţiei italiene de fotbal (FIGC) la 16 luni de interdicţie în exercitarea vreunei funcţii legată de fotbal pentru iregularităţi de plată. Preşedintele „Bătrânei doamne” (2010-2022) Agnelli trebuie să verse şi o amendă de 60.000 euro după ce a acceptat în luna mai să plătească o amendă de 718.000 euro şi să nu conteste o penalizare de 10 puncte în Serie A în cadrul unui acord cu autorităţile italiene de fotbal.