TNT – Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents, la final

0
389

Între 5 și 9 iulie 2022, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a fost gazda celei de-a IV-a ediții a Festivalului Tinerilor Regizori Theater Networking Talents (TNT), un eveniment teatral coordonat de regizorul Bobi Pricop, dedicat artiștilor aflați la debut.

Ediția din acest an a fost axată pe spectacolele de licență/master ale regizorilor români care au absolvit facultatea în promoțiile 2020/2021/2022, iar cei 14 regizori selectați anul acesta au fost: Alin Neguțoiu, Bianca Oprea, Cosmin Panaite, Irina Moscu, Irisz Kovacs, Mara Oprea, Máté Szilvay, Mihai Păcurar, Monica Stoica, Petro Ionescu, Răzvan Enciu, Tudor Antofie, Tudor Nicorici și Vlad Isăilă.

14 spectacole, dezbateri moderate de Iulia Popovici despre lumea nouă a artelor spectacolului, concerte Impex și Valeria Stoica, proiecții ale unor scurtmetraje de debut, întâlniri informale cu manageri de teatru și directori artistici, conversații care timp de doi ani au fost amânate și un oraș care a vibrat pentru cinci zile în ritmul energiei noului val din teatrul românesc – acestea au fost câteva dintre propunerile acestei ediții.

Au fost continuate, de asemenea, și workshopurile începute anul trecut de către cinci echipe de regizori și dramaturgi, în ediția specială TNT x New Stages SE, organizată în colaborare cu Institutul Goethe.

Miza festivalului a fost să intermedieze o întâlnire artistică valoroasă între noua generație de regizori și public, colegii de breaslă și directorii de teatre, promovând tinerii creatori și spectaculoasele lor producții de debut.

Ne-am propus să creăm un spațiu relaxat în care directorii de teatru să stea alături de tinerii absolvenți, să provocăm o conversație deschisă, o atmosferă de colegialitate firească, în care toată lumea să simtă că are ceva de spus și că este cineva acolo să asculte. Au fost cinci zile și nopți pline, în care am reușit să ne cunoaștem mai bine, am chestionat multe aspecte ale profesiei noastre, ale sistemului teatral românesc, cu toate ușile lui, mai mult sau mai puțin deschise regizorilor emergenți. Vreau să mulțumesc echipei Teatrului Național din Craiova, dar și tuturor celor prezenți, mai ales managerilor de teatre și directorilor artistici care și-au eliberat agenda pentru a fi prezenți la Craiova. Deschiderea lor față de tânăra generație de creatori de teatru este un semnal de sănătate, iar numărul consistent de propuneri de proiecte pentru regizorii absolvenți este o imensă bucurie și nu face decât să dea și mai mult sens întâlnirilor noastre de la Craiova.

Bobi Pricop, regizor de teatru & director al TNT

Mai mulți dintre absolvenții care și-au prezentat producțiile în showcase-ul TNT au fost invitați să monteze, în stagiunile viitoare, la teatre importante din întreaga țară. Iată ce au anunțat reprezentanții instituțiilor de cultură prezenți la Craiova:

– Mihai Păcurar va fi invitat anul viitor pentru un proiect la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova;

– Monica Stoica a fost invitată să monteze, în 2023, la Teatrul Excelsior, București;

– Petro Ionescu și Irisz Kovacs sunt fost cele două regizoare cu care Teatrul de Nord Satu-Mare și-a anunțat intenția de a colabora;

Cosmin Panaite va fi propus pentru o colaborare la Teatrul Prichindel din Alba-Iulia;

Petro Ionescu și Cosmin Panaite vor fi propuși, de asemenea, pentru viitoare proiecte la Teatrul „Elvira Godeanu”, din Târgu-Jiu (în acest caz, este vorba despre o situație specială – ca urmare a schimbării conducerii teatrului, propunerea va fi înaintată spre aprobare noii direcțiuni)

Irisz Kovacs a fost invitată la Teatrul German de Stat Timișoara să monteze într-una dintre viitoarele două stagiuni.

După o ediție plină de întâlniri și întâmplări fericite, care au făcut posibilă deschiderea conversației despre noul val de artiști, sistemul teatral românesc, colaborarea și susținerea celor din breaslă, dar și relația cu publicul și conectarea la spiritul unor noi atitudini și viziuni teatrale, TNT se pregătește deja pentru capitolul următor.

Theater Networking Talents (TNT) este un eveniment organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere – Departamentul Arte și Media, cu sprijinul partenerilor: Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Consiliul Județean Dolj și UNITER.