Ghidul Solicitantului pentru spitalele regionale, care conține condițiile de accesare a fondurilor europene pentru construcția acestor spitale, a fost lansat în consultare publică de Ministerul Dezvoltării Regionale. Cele 3 spitale regionale – Cluj, Craiova și Iași – ar urma să fie construite de Guvernul României, proiectele urmând să fie co-finanțate din bani europeni. Ministerul Sănătății este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcția spitalelor.
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa Prioritară 14 – Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență, Prioritatea de investiții 14.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale, Obiectivul Specific 14.1 – “Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, apelul de proiecte cu titlul POR/2019/14/14.1/14.1/1/SPITALE REGIONALE, COD APEL POR/105/14/1/Spitale Regionale.
Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde de euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE prin FEDR și 1,5 miliarde de euro – contribuția națională. (Mediafax)