Afaceri.ro organizează o călătorie de afaceri pentru antreprenori în Nepal la finalul lunii Septembrie 2019. Acest eveniment va cuprinde o misiune economică, al cărei punct cheie va fi conferința de pe 24 Septembrie din Kathmandu. Participanții vor putea diversifica și îmbogăți această experiență luând parte la Bootcamp, alcătuit din training-uri în deplasare, vizitarea obiectivelor turistice, descoperirea și aprofundarea culturii budiste.
Astfel, în perioada 22 Septembrie – 30 Septembrie 2019 vor fi organizate o serie de cursuri de antreprenoriat, creativitate, gândire laterală, cursuri de etică și cultura afacerilor în Asia, ateliere de lucru și vizite de studiu unice în Kathmandu, Pokhara, Sarangkot, Chitwan și Lumbini, așezate la poalele munților Himalaya, cel din urmă oraș fiind și locul de naștere al lui Buddha. Aceste oportunități sunt adresate întreprinzătorilor din toate sectoarele economiei dar cu precădere celor care au șanse sporite de a identifica și oportunități comerciale, cum ar fi antreprenori din comerț, industria alimentară, educație, agricultură, textile, ICT și turism.
“Ca urmare a acestui eveniment, ne dorim să facilităm progresul profesional al participanților spre afaceri antreprenoriale, luarea deciziilor manageriale, acumularea cunoștințelor caracteristice cu privire la economia și oportunitățile Nepalului și ale Asiei de Sud în general, dar și să le oferim o experiență unică în dezvoltarea individuală, socială și culturală.” a declarat Marius Alexa – coordonatorul proiectului.