Asociaţia Medicilor de Familie, semnal de alarmă după blocarea sistemului informatic

0
432

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat după ce CNAS a anunţat probleme la sistemul informatic, că mereu la începutul lunii, când sunt raportări „e jale”.„Ţinem pacienţii cu orele, îi trimitem acasă , îi chemăm în altă zi”, spune ea. „Nu merge, nu funcţionează, ţinem pacienţii cu orele, îi trimitem acasă, îi chemăm în altă zi, nu se poate. Şi noi stăm la 1- 2 noaptea să reuşim să raportăm un serviciu, două, ca să nu le pierdem pe toate”, spune Sandra Alexiu. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov a menţionat şi faptul că problematica în acest sens este şi limita de validare de 72 de ore. Ea a spus că afirmaţia reprezentanţilor CNAS, conform căreia serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate/eliberate off-line în perioada 05 iulie 2019 şi până la remedierea PIAS, vor fi transmise în PIAS până la termenul de raportare a activităţii lunii iulie 2019, nu se fundamentează, întrucât medicii se confruntă cu probleme legate de sistemul informatic încă de pe 1 iulie. (Mediafax)