100 de tineri străini în Craiova, prin proiectele AIESEC

0
346

Organizaţia de studenţi AIESEC Craiova a adus în această vară cel mai mare număr de voluntari internaţionali datorită proiectelor pe care le desfăşoară. După luni de interviuri şi multă muncă depusă, membrii AIESEC sunt onoraţi să le fie gazdă celor aproximativ 100 de tineri străini.

aiesec 1Proiectele AIESEC sunt în plină desfăşurare în prezent, iar tinerii internaţionali au parte de una dintre cele mai frumoase experienţe. Timp de şase săptămâni, voluntarii veniţi din ţări precum China, India, Egipt, Turcia, Taiwan, Tunisia,Hong Kong, Grecia vor fi traineri pentru participanţii la proiecte.

Primul a fost VET, destinat elevilor de la liceele cu profil tehnologic. Pe durata proiectului, elevii au făcut practică timp de trei săptămâni la instituţii care se pliază pe specialitatea învăţată la şcoală, precum industrie alimentară, mecanică, hair styling, protecţia mediului. Ultimele săptămâni ale proiectului constau în sesiuni ţinute de voluntarii internaţionali, care se bazează pe autocunoaştere şi dezvoltare personală.

aiesec 2De asemenea, la începutul lunii iulie au fost demarate şi celelalte două proiecte – Discover Schools şi Discover Kindergarten –, primul adresându-se elevilor de la gimnaziu, iar cel de-al doilea, copiilor de la grădiniţă. Pe parcursul lor, copiii vor învăţa prin joc şi joacă ce înseamnă responsabilitatea, lucrul în echipă proiectele bazându-se pe educaţia nonformală.

În aceste săptămâni petrecute în Bănie, voluntarii internaţionali vor lua parte la multe activităţi, astfel încât să cunoască mai bine oraşul gazdă şi li se vor prezenta tradiţiile şi preparatele culinare specifice regiunii. De asemenea, aceştia vor avea ocazia ca, timp de o săptămână, să viziteze cele mai frumoase oraşe ale României.

***

AIESEC este o asociaţie studenţească globală, non-guvernamentală, independentă, non-profit, condusă de studenţi sau proaspăt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior. AIESEC este prezentă în peste 2.400 de universităţi, 126 ţări şi teritorii şi are că scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale membrilor săi.