Unii caută „definitivatul”, alţii … „titularizarea”

0
749

Cadrele didacticice sunt, zilele aceste, în sălile de examen. Unele dintre ele sunt pentru „definitivat”, altele pentru „titularizare”. Pentru prima categorie, s-a terminat examinarea, aceştia aşteptând rezultatele, pentru cea de-a doua urmând proba de „foc”.

 Pe 9 iulie, la Centrul de Examen, înfiinţat la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” , s-a desfăşurat proba de „definitivat”, susţinută de cei care vor să imbrăţişeze cariera de cadru didactic. „Au fost înscrişi, iniţial, 245 de candidaţi, , 214 dintre aceştia au avut drept de participare , vorbim despe cei cărora li s-au validat dosarele depuse, la 29 de discipline, cei mai mulţi pentru „educator” (41). În ziua examenului, s-au înregistrat 13 absenţi, iar 56 dintre candidaţi s-au retras.Pe 14 iulie, vor fi afişate rezultatele parţiale, iar, după finalizarea contestaţiilor, pe 18 iulie vor fi făcute cunoscute datele finale  ”, a precizat prof.  Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Conform metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, candidaţii la „definitivat”, după ce au trecut prin două inspecţii, se pot prezenta la maxumum trei sesiuni de examinare, pentru a dobândi calitatea de „dascăl”, media de promovare fiind de minimum opt. De acolo înainte, vor urma şi alte trepte de accedere în meserie – titularizare şi grade profesionale (I, respectiv II).

Lupta pentru post

Mihăiţă Stoica

Una dintre acstea este cea de „titularizare”, iar ca să fie „trecută” ese nevoie de cel puţin „8”. Nu este ceva uşor. „Avem un număr de 1.158 de candidaţi, care, după ce şi-au depus dosarele, va trebui să susţină probele. Pentru ei, nota minimă de promovare este 7,00. Cele mai multe solicitări sunt la „educatori” – 197, „Limba română” – 147 şi „Învăţători ” – 130. La „Limba engleză” avem 80 de dosare depuse, uar la „Educaţie fizică” – 94. Sunt constituite patru Centre de Examen:  Liceul Tehnologic de Transporturi Căi Ferate Craiova, Colegiul Tehnic Energetic, Liceul „Matei Basarab”, Colegiul „Ştefan Odobleja”. Conform legislaţiei aprobate, avem 600 de norme şi fracţiuni dintre acestea, 25 de posturi fiind titularizabile, astfel: educatoare – 2; îmvăţători – 2; Muzică instrumentală 2 (Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova); instruire practică – asistenţi medicali – 2; trei posturi la Palatul Copiilor (dans modern, muzică uşoară şi Cultură şi civilizaţie românească), psihologie/folosofie – 1 şi medicină generală – 1. Pe 20 iulie vor fi afişate reultatele parţiale, timp pentru contestaţii fiind până a doua zi, inclusiv, iar datele finale vor fi făcute cunoscute peb 24 iulie”, a completat Mihăiţă Stoica.