La Atena, chiar dacă obturat, se vede… luminiţa de la capătul tunelului. Propunerile guvernului grec, remise autorităţilor europene, în noaptea de joi spre vineri, considerate de Francois Hollande „serioase şi credibile”, iar de premierul Manuel Valls „măsuri solide, serioase, complete şi credibile”, n-au fost altceva decât preluarea, în procent covârşitor, a exigenţelor creditorilor, respinse la refendumul din 5 iulie a.c.. Sigur că a contat, în fronda iniţială, a grecilor, tonul ultimativ pe care au fost solicitate ample reforme structurale unei populaţii saturate de austeritate, sigur că situaţia era realmente complicată, dar mai era ceva, insuficient luat în seamă, şi anume că interesele americane şi cele europene nu coincideau. Grecia fiind membră NATO dar şi UE. Americanii, şi diligenţele preşedintelui Barack Obama, pe lângă liderii europeni, Angela Merkel şi Fracois Hollande, pentru menţinere „înăuntru” a Greciei au fost făcute publice de Casa Albă, au stăruit în demersurile lor. Adorat sau detestat, trebuie recunoscut că Alexis Tsipras s-a arătat un interesant cârmaci în vremuri grele pentru ţara sa. Când multe ţări europene au vrut „Grexit”, doar Italia şi Franţa arătându-se mai conciliante. Franţa, aşa cum arătam în urmă cu câteva zile, a făcut totul ca Grecia să rămână în zona euro şi „secretul lui Polichinelle” de la începutul negocierilor observatorii Comisiei Europene au sesizat, în multe rânduri, că documentele prezentate de Atena, la reuniunile de lucru, aveau puncte identice celor avansate de Paris. Nici enorma presiune economică externă, (320 miliarde euro – 180% din PIB) nici magnitudinea reuşitei interne, nu l-au clătinat pe Alexis Tsipras. Pe reforma sistemului de pensii, acceptată finalmente, Grecia se aliniază UE, de exemplu, numai că acest dosar a constituit „o linie roşie” a guvernului Tsipras. Reformele administraţiei, pieţei de muncă… idem. Guvernul grec va face oficial acum o solicitare pentru un plan de ajutor pe următorii 3 ani, pentru 50 de miliarde de euro la MESF. Simplu şi modest în aparenţă, Alexis Tsipras, în această furtună, şi-a consacrat viziunea strategică şi aptitudinile tactice. Când a anunţat pe 27 iunie a.c. un referendum pe memorandumul exigenţelor creditorilor, în materie de reforme structurale, toate comentariile externe, mai puţin din ţară îl vedeau distrus. Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, spunea ieri că „o decizie majoră” ar putea fi luată, de miniştrii de finanţe din zona euro, în cursul reuniunii de urgenţă de astăzi, după care Grecia ar putea face noi propuneri pentru a beneficia de un ajutor de urgenţă. Reuters menţiona ieri, că într-o teleconferinţă (orele 14) creditorii Atenei au discutat despre reformele primite. Reuniunea, regrupând preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, preşedintele Eurogrup Jeroen Dijsselbloem, preşedintele BCE, Mario Draghi, şi directorul FMI Christine Lagarde. Dacă examenul iese pozitiv, miniştrii zonei euro s-ar putea întâlnii imediat pentru redeschiderea negocierilor cu Atena pe un nou program de ajutor pe 3 ani şi un plan de restructurare a datoriilor. Incertitudinea care mai plana ieri venea din partea dizidenţilor Syriza, din grupul de 149 de deputaţi, ameninţând cu un blocaj, în parlamentul de la Atena, după ce ministrul restructurării, Panayotis Lafazarus, se arătase extrem de critic la propunerile puse pe masă. „Sau continuăm împreună sau cădem împreună”, ar fi spus premierul Alexis Tsipras, care a solicitat unitate pentru ieşirea din impas. Dacă a capitulat în faţa creditorilor, deschizând poarta unor speranţe, cum susţine The Guardian, nici nu mai are importanţă. Pentru că deja „Alexis cel Mare” a intrat în istorie. Pieţele bursiere europene erau ieri galvanizate, între altele şi de perspectiva unui acord privind Grecia.
