Craioveanu trage semnalul de alarmă: “Echipa mai are nevoie de întăriri”

0
330

“Grande” spune că Universităţii îi trebuie un mijlocaş de creaţie şi de un atacant de careu

Directorul de imagine al Universităţii Craiova, Gică Craioveanu, atrage atenţia înaintea startului campionatului că echipa mai are nevoie de întăriri, în special de un mijlocaş de creaţie şi de un atacant de careu. Craioveanu a dezvăluit că aceleaşi posturi au fost indicate şi de staff-ul tehnic, chiar dacă Săndoi şi Cârţu nu au recunoscut acest lucru. “Grande” regretă plecarea lui Brandan, un jucător cu calitate şi cu personalitate, în locul său nefiind adus un alt jucător de acelaşi calibru. “Un singur transfer în vara aceasta este puţin, Universitatea are nevoie neapărat de un jucător care să facă diferenţa la mijloc şi de un atacant puternic. Şi eu şi Sorin şi Emil vrem astfel de jucători şi cred că şi clubul este de acord. Îmi place Bawab, dar eu îl văd al doilea vârf, el trabuie să aibă adversarul în faţă, nu ştie să joace vârf împins. Avem nevoie de un killer, un atacant de careu. Era foarte bun Florin Andone, dar e scump. El are 3-4 oferte din Anglia, dar şi de la Malaga, dar şi Malaga are probleme cu banii de transferuri, ca şi Universitatea. E mult 4 milioane de euro pentru un jucător care a debutat anul trecut în Primera Division. Andone putea ajunge la Craiova acum doi ani, când l-a vrut Ovidiu Stângă, el ştiindu-l de la naţionala de juniori. Îmi pare rău că a plecat Brandan, era un lider în vestiar, pe gazon şi un idol pentru public, a dat totul pentru Universitatea. L-am rugat pe preşedintele lui Vilarreal să colaborăm, să ne lase jucătorii care nu prind lotul acolo să vină la Craiova, dar este diferenţă mare la salarii” a spus Craioveanu.

Cât despre debutul în Liga I, cu FC Botoşani, fostul golgheter al Ştiinţei a precizat: “Cred că Botoşaniul resimte încă euforia după calificare, cât şi drumul destul de lung. Craiova va fi ultramotivată să debuteze cu dreptul şi are şi publicul alături. Ca jucător, eu am preferat mereu să debutez în deplasare, ca să elimin presiunea suplimentară a rezultatului de pe teren propriu. Nu trebuie să ne fie frică de Botoşani, cu tot respectul pentru această echipă, foarte bună de altfel”.