Traian Băsescu mizează la prezidenţiale pe Cristian Diaconescu

2
415

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ieri, că preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, are „CV-ul perfect pentru a fi preşedintele României”. O opţiune personală a preşedintelui Traian Băsescu, argumentată întrucâtva, pentru confruntarea prezidenţialelor din această toamnă, rămâne, până la urmă, ceea ce este şi nimic mai mult. Un punct de vedere subiectiv. Majoritatea calităţilor evocate de domnia sa, referitoare la candidatul Cristian Diaconescu din partea PMP, sunt reale. A fost o vreme când Cristian Diaconescu chiar se bucura de o cotă de simpatie sau de apreciere, devansând sensibil alţi „tenori” ai scenei politice. Că domnia sa „a renunţat la PSD, atunci când nu a mai găsit soluţiile de care avea nevoie în acest partid”, constituie o formulare evazivă, fiindcă gestul respectiv s-a produs după un congres al PSD la care îşi anunţase candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului. Dacă nu ne înşeală memoria, urma să-l concureze pe Victor Ponta. Fireşte, la noi a trece de la stânga la dreapta, când nu mai ştim care-i una şi care-i alta, versatilitatea asta nu-i o noutate, ci mai curând o boală cronică, specific naţională, cu echivalenţe şi în perioada interbelică. Că domnul Cristian Diaconescu, prin schimbarea la faţă a dovedit că nu are dificultăţi de adaptare, nu crede în virtutea convalescenţei, nu e încremenit în proiect şi se debarasează de vechii camarazi una, două, e o chestiune care îl priveşte. Dar o astfel de atitudine nu-l face deloc „o persoană onestă”. Sintagmă mai pretenţioasă semantic. Dar, finalmente rămâne un candidat de luat în seamă. Au fost vremuri, cum spuneam, când putea fi ascultat, ca bun comunicator al stângii, cultivând un discurs îngrijit, bine calibrat, cu substanţă. Rămâne de urmărit cum e poziţionat în sondaje, ce posibilităţi de creştere are, dacă este acceptat de „dreapta unită” sau numai de o parte a acesteia şi, bineînţeles, ce mesaje are. Binecuvântarea sa de către Traian Băsescu, de luat în seamă, nu e suficientă. Fiindcă, până la urmă, trebuie să convingă electoratul, nu doar Partidul Mişcarea Populară şi chiar animat de bune intenţii, în absenţa „redutelor de susţinere” din teritoriu, poate rămâne doar un candidat „cu un CV perfect pentru a fi preşedinte”. Încercări temerare de a capta votul popular a mai avut şi în spatele său se găseau atunci forţe politice deloc anemice, cu alte cuvinte cu potenţial electoral. Şi totuşi, din toată această discuţie, deloc gratuită: ce va rămâne. Cristian Diaconescu este unul dintre candidaţii pe care îi va oferi „dreapta unită”. Şi tocmai faptul că nu va fi singurul în această zonă va constitui un motiv de gâlceavă, dihonie, ziceţi-i cum vreţi, cunoscute fiind orgoliile şi vanităţile politice.

2 COMENTARII

  1. d-l diaconescu esteun oportunist notoriu == cind de stinga la psd cond de dreapta acum sa- intrebati care ideologie ii place ==poate ad-lui basescu ca el a facut poporul romin ‘satraiasca bine ‘ ==’sa fie fericit ‘ sin final am ajuns de risul ue la cam toate nivelele

Comments are closed.