Argentina sau Germania? Aceasta este întrebarea

0
272

Se ştiu finalistele Cupei Mondiale 2014 şi nu s-ar putea spune că suntem în faţa unei surprize de proporţii. Atât Germania, cât şi Argentina figurau printre favorite, cu cote diferite. Că s-au calificat după semifinale cu fizionomii diferite, este o realitate, dar asta nu schimbă datele discuţiei. Prima semifinală rămâne oricum în istoria fotbalului mondial alături de alte evenimente reper: forfait-ul Austriei la Mondialul din 1938, din cauza anexării de către Germania nazistă; „Miracolul de Berna” din 1954, asupra căruia planează spectrul dopajului; golul controversat al englezului Geoff Hurst la finala din 1966 contra Germaniei; braţul în eşarfă al lui Franz Beckenbauer, după o gravă accidentare, în semifinala din 1970, contra Italiei; scandalul Germania-Austria din 1982; dramatismul partidei Franţa-Germania din 1982; golul refuzat al lui Lampard în 2010. Şi, în fine, acest 1-7 în partida Brazilia-Germania. Dacă miercuri seara, la Sao Paulo, Olanda elimina Argentina, atunci era sigură câştigarea, în premieră, a Cupei Mondiale de o echipă europeană pe tărâm american. A fost o semifinală prudentă, cum o descrie cotidianul batav „AD”, decisă de loteria loviturilor de pedeapsă. Ron Vlaar, impecabil în defensivă, a ratat primul penalty, aruncând echipa „oranje” în drama înfrângerii. Sneijder l-a imitat. Şi Olanda va juca finala mică cu Brazilia.  Pentru „Volkskrant”, bătălia a fost pierdută şi ziarul regretă calitatea meciului. „Ceea ce s-a dorit a fi un omagiu pentru Alfredo Di Stefano, unul dintre pionierii fotbalului ofensiv, a degenerat într-un duel tactic sub o ploaie sâcâietoare”. Confruntarea dintre Messi, cel mai bun jucător al lumii, şi Robben, cel mai bun jucător al Mondialului, n-a avut loc, ambii fiind invizibili. Presa argentiniană îi mulţumeşte lui „San Romero”, portarul „albiceleştilor”. Cotidianul sportiv „Ole” susţine că „San Romero a fost luminos”. „Clarin” vorbeşte de o performanţă remarcabilă şi de Romero care a calificat „pumele”. Presa spaniolă laudă calificarea „verilor” argentinieni prin presa catalană – „Sport” şi „Mundo Deportivo”. „Marca” îl felicită pe Romero care permite argentinienilor „să continue să cânte în Brazilia”. Realistă pare o declaraţie a jucătorului de legendă olandez Ruud Gullit despre echipa Braziliei. „Când Brazilia i-a avut pe Ronaldo, Pele şi Romario a câştigat cupe mondiale. Când nu are un atacant de un asemenea nivel, n-avea cum să câştige”. Probabil Fred s-a simţit vizat. Coechipierul său Oscar a fost conducător de joc, iar Jo o soluţie tactică. Ca într-o comedie grotescă cu Louis De Funes.