Alegerile din Germania: Jocurile nu sunt încă făcute

0
397
Angela Merkel

Teoretic, Angela Merkel nu poate pierde alegerile. După opt ani de exercitare a puterii, avansul partidului său faţă de adversarul principal sugerează că alegerile legislative, din 22 septembrie a.c., în Germania, sunt deja câştigate. Cu toate acestea, există îndoieli. Şi anturajul Angelei Merkel estimează să jocurile sunt departe de a fi făcute. Primul motiv este sistemul de vot. Cancelarul nu este ales prin sufragiul universal direct, el nu este decât un deputat ales ca şi colegii săi. Cum sistemul electoral, în mare parte proporţional, nu conferă majoritatea unui singur partid, după 1957, doar o coaliţie de partide poate desemna cancelarul. Şi atunci totul este posibil. Potrivit ultimul sondaj, Stern (din 4 iulie), intenţiile de vot sunt actualmente următoarele: CDU – CSU (Uniunea Creştin-Democrată şi partidul-frate bavarez) – 41%; SPD – 22%, Verzii – 12”, Die Linke (stânga) – 9%, FDP (Partidul Liberal Democrat) – 5%; Partidul Alternativa pentru Germania (anti-Euro) şi Piraţii ar obţine câte 2% fiecare. Pentru a fi reprezentat în Bundestag, un partid trebuie să realizeze pragul de 5%.