Un bărbat de 58 de ani, din Bucureşti, a ajuns în arestul IPJ Dolj în baza mandatului de arestare preventivă emis de instanţă în cursul zilei de ieri, fiind acuzat de înşelăciune. Bărbatul s-a dat drept ofiţer SPP, i-a păcălit pe reprezentanţii societăţii Redac Craiova să-i împrumute un autoturism, însă, după ce a trecut termenul stabilit în contract, n-a mai înapoiat maşina.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au fost sesizaţi de SC Redac SRL Craiova că au fost induşi în eroare de o persoană care s-a folosit de calităţi mincinoase şi căreia i-au împrumutat un autoturism Dacia Sandero, pe 7 octombrie 2011. La expirarea perioadei stabilită în contract, bărbatul n-a mai restituit maşina şi nici nu a mai putut fi contactat.
„În baza plângerii depuse de reprezentanţii societăţii comerciale păgubite a fost întocmit un dosar penal vizând comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind demarate cercetări pentru stabilirea identităţii făptuitorului şi recuperarea autoturismului în cauză”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.
Din cercetările efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Craiova au reuşit să-l stabilească pe autor, Dumitru Preda, de 58 de ani, din Bucureşti. Acesta se prezentase anul trecut la Redac, susţinând că este ofiţer în cadrul SPP (Serviciul de Pază şi Protecţie) România şi are nevoie pentru scurt timp de un autoturism. Nu s-a stabilit, deocamdată, dacă a prezentat şi o legitimaţie din care să rezulte acest lucru, cert este că a fost crezut, a primit maşina şi dus a fost. Bineînţeles că nu avea nici cea mai mică legătură cu SPP, însă reprezentanţii Redac n-au suspectat nimic până când n-a trecut termenul la care acesta ar fi trebuit să restituie maşina. Şi atunci, ia-l de unde nu-i!
L-au identificat însă poliţiştii, mai ales că bărbatul nu era la prima faptă de acest gen: se pare că a mai înşelat o firmă din Braşov prezentându-se drept ofiţer al Serviciului Român de Informaţii. În baza autorizaţiei emise de Judecătoria Craiova, în cursul zilei de luni, oamenii legii au descins la locuinţa acestuia, din Bucureşti, în urma percheziţiei descoperind cheia autoturismului luat de la Craiova. Maşina era ţinută însă într-o altă locaţie, fiind găsită, ridicată şi lăsată la sediul Secţiei 19 Poliţie Bucureşti. Poliţiştii craioveni s-au întors însă cu „sepepistul”, care a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj. În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova, care i-au emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.