14 km din Autostrada Soarelui, daţi în folosinţă în iulie

0
335

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, susţine că la sfârşitul acestei luni va fi dată în folosinţă o porţiune din Autostrada Soarelui. Vom putea circula pe, nici mai mult nici mai puţin, de 14 km, de la Murfatlar la mare. Întreaga autostradă, de la Cernavodă la Constanţa, va fi gata abia în 2013. Lucrările la autostrada Murfatlar-Constanţa sunt în grafic, au explicat constructorii ministrului Boagiu. „Nu pot să spun că e mare bucurie că după doi ani de când se vorbeşte de această autostradă abia acum încep să se vadă rezultatele”, a recunoscut ministrul Transporturilor. În trei săptămâni constructorul promite ca va da în folosinţă porţiunea de autostradă dinspre Basarabi şi Constanţa. Tot în 31 iulie autorităţile promit că va fi gata şi centura ocolitoare a Constanţei. Asta înseamnă că românii care merg la mare se pot abate din DN 3, utilizând cei 14 km de autostradă până la Constanţa.

Nici măcar tronsonul Medgidia-Constanţa nu e gata. Va fi finalizat în 2012. Pentru secţiunea Cernavodă-Medgidia nu s-a găsit încă un constructor, dar până anul viitor ar trebui să fie dată în folosinţă o bandă, urmând ca întreaga autostradă să fie finalizată abia în 2013.